ROMANȚĂ DE TOAMNĂ (În seară de toamnă)

În seară de toamnă, tăcută și lină,
Lumina se-așază pe chipu-ți curat,
Mirosul de tei se ridică-n grădină —
Și aerul poartă un dor delicat.

Vântul îți joacă în păr cu-ndrăzneală,
Și-ți fură o șoaptă, pierdută-n fior;
Privirea ta curge spre mine, domoală,
Ca un psalm heruvimic — izbăvitor.

Pe buze-ți se-așterne o taină hulpavă,
Ca astrul ce tremură-n lac, răvășit,
Și-n pieptul ce-ți bate, sub vraja firavă,
Se-ascunde un vis ce n-a fost rostit.

Te-agăți de cuvânt ca de marginea serii,
Iar în aer se simte un gând parfumat;
Răsuflarea ta — un ecou al plăcerii
Pe aripi de dorinți arzânde,-i purtat.

În sufletu-mi zace o toamnă-arămie,
Iar în ochii tăi fierbe un dor clocotit,
Rămâi, dar, iubito, sub frunza târzie,
Să uităm de lume, să uităm de sfârșit.

11.11.2025

ROMANȚĂ DE TOAMNĂ (E toamnă, iubito)

E toamnă, iubito, și frunza coboară,
Pe umerii-ți goi, ca un vis legănat,
Zâmbești — și timpul uită că zboară,
Iar îngerii cad, rând pe rând, în păcat.

Prin parcul de aur ne plouă fericirea,
Sub pașii tăi zace-un parfum de amor,
Iar vântul, suav, ne intonează iubirea,
Ca într-o doină, mai veche, de dor.

Te iubesc, minune, ca toamna târzie,
Ca vinul ce fierbe, în inimi, domol,
Tu-mi ești lumină, îmi ești poezie,
Și focul ce arde în sufletu-mi gol.

Pe buze ți-e dulce tăcerea curată,
Și-n ochii tăi joacă un vis rătăcit,
Te strâng la piept, și lumea toată
Se pierde ușor… într-un tot infinit.

Ne plouă cu frunze și raze de soare,
Iar Toamna pictează-un idilic tablou,
Și trăim cu-aceeași sublimă ardoare,
Povestea de vis, din nou, și din nou.

09.11.2025

ROMANȚĂ DE TOAMNĂ (Azi, toamna se urcă)

Azi, toamna se urcă pe tâmplele mele,
Cu frunze de-aramă, și cu vise rebele,
Însă tu, Minune,-mi clocotești în priviri,
Și-mi crești, din tăcere, dulci amintiri.

Mi-e dor să te-alint cu trilul din crâng,
Și când plouă afară, la piept să te strâng,
Tu să uiți că e frig, eu să uit că sunt nori,
Și să fim iar copii, prin ploaia din zori.

Se scutură pomi, și flori, prin grădini,
Se scutură vieți tumultoase — de vini,
Se scutură cerul de vremea de-afară,
Iar tu îmi zâmbești, mereu, a primăvară.

Îmi zboară și păsări, îmi pleacă și nave,
Peste mări învolburate de grave octave,
Îmi zboară, tăcut, până și gândul dintâi,
Dar, cuibarită adânc, în mine-mi rămâi.

Se pleacă, azi, frunza, și luna prin ram,
Iar ploaia-mi valsează, tandru, în geam,
În mine-i doar bine, însă-n tine-i senin,
Idilic tablou, de toamnă, divin.

Te-mbraci cu mine-n pastelate culori,
Și cu brațele-mi calde, apoi, te-nfășori,
Te-nchei cu sărutul meu dulce la gât,
La fel ca-ntr-un basm, din noi izvorât.

Deci, haide, Copilă, toamna asta ne fim
Eu Arganghelul tău, tu al meu Heruvim,
Și să-mi cânți suav, în noaptea ce vine,
Romanța iubirii, ce freamătă-n mine.

20.10.2025