ROMANŢĂ DE TOAMNĂ (Dor de noi)

Cândva, iubito, căzut-am învoielii
Să nu mai fim iar pradă răfuielii,
Adânc în noi securea să-ngropăm,
Şi-un veac, măcar, să nu luptăm.

Dar tu, nebuna mea, nici că ai dat
Doi bani, când armistiţiul ai călcat,
Şi-ntr-o noapte, pe un ger cumplit,
Prin crima ta, de dor m-ai văduvit.

De-atunci tot plâng şi-l cat mereu
Într-un mic unghér de suflet greu,
Printre-amintiri ciobite, care dor,
Şi-atâtea vise grele, frânte-n zbor…

Unde, oare, puteai să-l fi ascuns,
În ce loc rece şi de nepătruns?!…
L-ai pitit, cumva, de vreme rea,
Sau e-ascuns de inimioara mea?!…

Şi-n valsul gri al plopilor cei goi,
Pictând castele negre prin noroi,
Mi-e dor de toamnă… şi de ploi…
Mi-e dor să-mi fie… dor de noi…

30.09.2013

A DRACULUI FEMEIE

Femeie, azi, te-am dat la dracu…
Am dat la dracu tot ce-nsemni…
Că nu mai vreau nici cu privirea
Şi nici cu vorba să mă-ndemni…

Nu mai vreau să-ţi simt alintul,
Nici sărutarea dulce şi mârşavă…
M-am săturat să-mi torni mereu
Din buze reci – pe gât, otravă.

Femeie, azi, te-am dat la dracu…
Şi-apoi, cuminte, m-am predat…
Decât în Raiul îngheţat din tine,
Mai bine-un Iad de foc, nealterat.

Prefer cu demoni să m-asamăn,
Şi să dau dracu nestatornici zei,
Căci n-am să mai închin în viaţă
Vreodat’-altar unei femei…

Şi nu e nimeni care să-nţeleagă,
Şi nicio minte pricepută nu-i,
În astă lume-n veci care să poată
A dezlega misterul femininului…

Şi-n uvertura Toamnei cenuşii
Cu lanţuri îmi voi fereca iatacu,
Nicicând, în noapte, să nu-mi vii…
Femeie, azi, tu să te duci la dracu!

25.09.2013

ROMANŢĂ DE TOAMNĂ (Pe-alei pustii)

Pe-alei pustii azi cruda Toamnă
Sădeşte-n urmă-i vânt turbat,
Dar sufletul, de-un veac, se pare,
Iubirii sfinte-i închinat.

Şi le-aşterne-n drum covoare
De frunze moarte, arămii,
Tristeţea,-n tălpile lor goale,
S-o poată-n foşnet a simţi.

Sub stele rozele-şi îngână
Ruga tristă şi fierbinte…
Pe când în jurul lor, copacii,
Plâng amar, fără cuvinte.

Doar Luna-n noapte îndrăzneşte
Din lacul lin a le zâmbi,
Când Soarele-i lipsit de vlagă
În zori, măcar, a-i încălzi.

Şi-mbrăţişaţi, pe-aceeaşi bancă,
În parcul rece încă stau…
Îi ninge-n suflet hâda Toamnă…
Dar EI… doi bani nu dau!

09.09.2013

CE E IUBIREA?!…

Ne întrebăm adesea ce este iubirea… Un fior… o trăire… un sentiment?!… Sau, pur şi simplu, o necesitate?!…
E pasiune? Sau datorie? E drog? Sau leac? E pură întâmplare? Sau o chestiune de voinţă? Să fie predestinata soartă? Sau doar antologicul hazard?
Chiar aşa: oare ce-ar putea fi iubirea?! Un amalgam de „te doresc”, „îmi lipseşti”, nopţi albe, şi repetitiva oglindire a lunii în veşnicia lacului, pe malul căruia se fac jurăminte cât pentru o mie de vieţi?! Un amestec de ură, lacrimi şi dorinţe arzătoare?! E vechiul parc, ce păstrează, încă vie, amintirea fiecărui pas încrustat în aleile-mpietrite?! Sau flori, ce memorează în catifeaua petalelor fiecare ţinere de mână?! E banca – martora fiecărei îmbrăţişări pătimaşe?! Sau poate Soarele… Oh, da! Soarele… arhivarul fiecărui sărut furat în zori.
Se spune că Omul se poate lipsi de orice pe lumea asta. Dar oare poate EL trăi fără Iubire?! Oare Iubirea poate exista fără OM?! În fond, până şi îngerii s-au îndrăgostit de oameni, în trecut. Şi dacă ăsta a fost considerat un păcat suprem, pentru care au şi fost alungaţi pe Pământ, atunci mă declar, fericit, un anticrist!
Se mai spune că Iubirea este eterna flacără ce arde în fiecare din noi. Dar dacă vom permite ca acest foc să fie mistuit de lacrimi, natura ne condamnă, prin incompatibilitatea celor două elemente, să nu putem aprinde apa, oricât ne-am strădui. Şi-atunci, vom cutreiera pământul, debusolaţi şi chinuiţi de amintiri, până când, secătuiţi de vlagă, ne vom stinge, de dor, sfârşindu-ne în bezna propriului univers.
Zeii ne-au permis să folosim toate organele la capacitate maximă, dar doar 10% din capacitatea creierului. Însă noi, muritorii de rând, oare cât la sută suntem dispuşi să renunţăm la inimă, în favoarea iubirii?!…
Unii au nevoie de droguri…
EU… am nevoie de IUBIRE!

08.09.2013

ROMANŢĂ DE TOAMNĂ (Hai să dansăm)

Hai să dansăm, scumpa mea Doamnă,
Pe simfonia surdă a frunzelor în zbor
Ce ne îmbie-acum, în prag de Toamnă,
Într-un atât de trist şi cenuşiu decor.

Hai să dansăm, în doi, aşa cum vântul
Valsează plopii fără soţ, în zori de zi,
Dezgolindu-i, fără milă, de veşmântul
Ce-nnobilează caldarâmul aleilor pustii.

Hai să dansăm, nebuni, în astă noapte,
Când greierii ţes stele şi râuri în pridvor,
Şi de mi-ai da dulceaţa buzelor de lapte
Promit să-nvăţ şi zeii să creadă în amor.

Hai să dansăm, goi, sub aurora boreală,
Simţind în tălpi romanţa ploii care cade…
Şi-atunci când struguri dau în pârguială,
Vreau să ne iubim, o Toamnă, sub arcade.

19.09.2013

CRÂMPEIE DE BASM

Şi când nepoţii-n braţă or să mă cuprindă
Doar ca s-audă iar povestea cu A fost odat‘,
Să nu te miri, minune, şi nici să te surprindă
Dacă le-oi spune c-am iubit o fată de-mpărat!

Şi-atât timp cât în lume mările or fi albastre
Am să-ngenunchez, umil, ‘nainte-ţi, ca la zei,
Şi pierdut în ochii tăi – lucind ca două astre,
Voi cere doar atât: vrei să fii mama copiilor mei?

11.09.2013

CRÂMPEIE DIN NOI

E privirea ta
ce-mi face inima să bată
E zâmbetul tău
şi nu va pieri vreodată
E sufletul tău
ce-aduce numai fericire
E-n inima ta
o poveste dulce de iubire.

Eşti tu
pentru care eu trăiesc,
Eşti TU…
şi e de-ajuns, căci te iubesc!

12.09.2013

SĂRUTUL

Ce e iubirea?! E un etern plictis
De-o-mbătătoare şi pură fericire
E nestatornicul şi-amăgitorul vis
Din care nu-ţi doreşti dezmeticire.

E cântecul sublim ce-ades răsună
Din simfonia dulce-a greierilor trişti,
Într-un amurg de foc ce stă s-apună
În suflete păgâne – de-anticrişti.

E mângâierea blândă-a ploii-n iarbă,
Şi un miros de tei, ce l-ai cules la sâni,
E-acelaşi sânge gros ce stă să-mi fiarbă
În zori, cu fiecare zumzet ce-l îngâni.

Şi-n nopţi gândindu-mă la tine –
Chinuitoare roze făr’ de spini –
Mă rog la cer să fii cea care vine
Cumplitul dor tu să-mi alini.

Iar dacă-ntr-adevăr este credinţă,
Şi-n altă viaţă ne-am fi cunoscut,
Mă jur pe zei de n-a fi cu putinţă
Să-mi fi rămas datoare… c-un sărut!

10.09.2013

CRÂMPEIE DE VISARE

Încă mai zbor peste vremuri apuse, ca şi când
Aş vrea să te desprind din poemele tribale
Atât de reci ţi-s paşii ce-mi stăruie în gând
Asemeni străjii cruciate a ruinelor medievale.

Şi ‘geaba te caut printre nori, în visele mele,
Sau în dorinţe ce-mi curg nebune prin vene…
Demult, prea-iubito, te-am exilat dintre stele
Pe tărâmuri învechite cu zmei şi cosânzene.

Dar mă trezesc în simfonia plină de suspine,
Mai însetat ca oricând de noapte şi vise…
Şi-n cântecul albastru şi mut al Lunii pline
Regăsesc poemele nebunilor de tine – scrise…

07.09.2013

DACĂ… AȘ…

Dacă i-aş tăia aripile lui Cupidon
Ar mai fi dragoste pe Pământul ăsta slut,
Sau ne-am urî, deopotrivă fericiţi,
La fel ca-n basmele tribale din trecut?

Dacă i-aş smulge braţele lui Atlas
Ar mai avea Pământul punct de sprijin,
Sau s-ar rostogoli haotic prin Univers
Ca un bezmetic de-un verde-bleu-marín?

Dacă ţi-aş picta chipul pe o plajă pustie
Ar îndrăzni Neptun să inunde nisipul ars de Soare,
Sau m-ar lăsa să mor, ca pe Ovidiu,
Atât de beat de fericire – într-un amurg de mare?!

06.09.2013

NE-FEMEIE

Eu doar te-am vrut Femeie…
Tu… demon vrut-ai fi…
Şi cu privirea-ţi ce scânteie
Schimbaşi în noapte,-o zi.

Te-am vrut pentru o viaţă
Alături spre-a-mi şedea
Dar inima-ţi de ghiaţă
Te-a rupt din steaua mea,

Purtându-te departe
Prin lumi pustii şi reci,
De tine să n-am parte…
Străin să-ţi fiu în veci…

Să vărs lacrimi şiroaie,
Brăzdând sufletul meu,
Sperând că după ploaie
Răsare-un curcubeu…

Şi nu te-acuz c-ai prefăcut
Iubirea-ntr-o crâmpeie,
Ci-atâta, doară, m-a durut:
Că n-ai ştiut a fi… Femeie!

04.09.2013