PACTUL


Ne suntem, azi, într-o dispută
Născută ieri dintr-un război,
Se-ndeamnă zeii să-şi asmută
Înfometaţii cerberi între noi.

Ne suntem, iar, în tabere opuse,
Şi între noi se naşte un abis,
Decad, nefast, cu aripe răpuse,
Arhangelii de care ne-am dezis.

Pretenţiile-mi sunt mărunte,
Revendicările-s asemenea,
Însă privirile-ţi, atât de crunte,
Nu contenesc în a mă săgeta.

Răzbat cu gândul peste dealuri,
Mi-arunc privirea peste văi,
Scruntez apusurile-n maluri,
C-un dor nebun de ochii tăi.

Şi îţi propun, iubito, azi un pact,
Chiar dacă armistiţiul pare efemer:
Tu să începi a te purta cu tact,
Iar eu să-ţi fiu, din nou, un cavaler.

30.01.2015

cearta cuplu botosani bani

ROMANŢĂ DE IARNĂ (Ninge, iar… )


Ninge, iar, peste păduri,
Ninge la câmpie,
Ninge peste munţii suri,
E tot o feerie.

Ninge calm, ca în poveşti,
Natura se răsfaţă
Cu dalbe lacrime cereşti,
Dis-de-dimineaţă.

Pământul iar a îmbrăcat
O mantie pufoasă,
Parcă şi Timpul a-ngheţat –
Atât eşti de frumoasă.

Ninge grav din ochii-ti mari
Dulcea mea Naiada,
Privindu-te, uimit, îmi pari
O Albă ca Zăpada.

Jos, în vale, sub salcâmul
Unde tu m-ai fermecat,
Te aştept pe caldarâmul
Verilor de altădat’.

Vino, şi dă-ţi jos broboada,
Vreau o viaţă să îţi fiu,
Să ne iubim pe esplanada
Iernilor de mai târziu.

12.01.2015

image

WordPress for Android