Arhivele lunare: august 2013

by

CRĂIASA LUNII


La ţărmul ei cel trist şi gol,
Făcând în taină-un rotocol,
Urzind cu Luna un complot,
S-a ancorat, Străinul matelot.

Iar noaptea contura pe mal
Un sânge ce fierbea-n aval
Şi-i contopea-n nisipul fin
Cu marea, ca într-un festin.

Întreaga noapte până-n zori
Ea i-a brodat în suflet flori,
Iar când Soarele s-a ridicat
Străinu-n valuri s-a predat.

De-atunci Crăiasa-a consfinţit
Peregrinaje duse-n asfinţit
La ţărmul unde Luna sta
Cu un Străin, şi-i complota.

Şi dârză,-asemeni unui far,
Captivă-ntr-un tablou lunar
Zâmbind, c-un aer cabotin,
Visează, încă, la al ei Străin:

Să-i fie-n noapte zâna zării
Sculptată-n spuma alb’a mării
Iar în lumina zorilor – difuză,
Străinului să-i fie… Muză!

26.08.2013

by

CRÂMPEIE BLONDINE


În părul tău suav chiar zeii au pictat,
Întregul blond al verilor fierbinţi,
Pe când nurii tăi de marmă se topeau
În braţele-mi pline de patimi şi dorinţi.

Dar azi e Toamna cea care-a venit
La frumuseţea ta, umilă să se-nchine,
Pe când în jurul tău, cu frunze arămii,
Copacii-ncep, de dor, feeric, să suspine.

25.08.2013

by

ÎNDOIALĂ


Ce rost crezi c-ar mai avea
Să pictez un flutur pe o floare,
Dacă aripile-i blânde n-ar afla
Nicicând puterea ca să zboare?

Ce rost crezi c-ar mai avea
Să desenez pe cer un curcubeu?
Mă tem, în noapte, c-ar putea
Să cadă în abisul sufletului meu…

Ce rost crezi c-ar mai avea
Un biet Luceafăr printre stele?
Nicicând, în zori, s-ar asorta
Cu norii grei ai suferinţei mele…

Ce rost crezi c-ar mai avea
Pe Styx o luntre să vâslească?
Şi Decăzuţii-au dreptul a spera
Că, iubind, cândva au să renască?!…

20.08.2013

by

CRÂMPEIE DE COMPASIUNE


Printre salcii, tăcut, privesc de pe mal,
Cum plutești, rănită, în derivă,-n aval,
Lasă-mă să-ţi vindec eu aripa frântă
Terfelită, prin veacuri, de dor şi de spini,
Iar în cale,
În loc de-osanale,
Tandru, să-ți presar petale
De roze-nsângerate, și nuferi, și crini…

18.08.2013

by

CRÂMPEIE ALTRUISTE


Aş vrea s-alerg în noapte
Prin ploaie şi furtună,
Să-ţi fiu şi pavăză şi scut
Atunci când mândra Lună
Îngenunchează, falnici,
Luceferi, Zei, şi Sori!

Şi-apoi, tăcut, în zările albastre
De dorul tău să mă topesc, în zori…

18.08.2013

by

GETO-DAC


Luaţi-ne drept bir orice, dar nu mândria,
Fără de ea suntem doar nişte bieţi jugani;
Căci della Râm se trage, astăzi, România,
O ştim de la Zamolxe, de zece mii de ani!

Din Traci ne-am ridicat stăpâni în lume,
Urmaşi ai Geto-Dacilor viteji şi drepţi!
Născut-am din ţărână imperii de renume,
Deşi-n a noastră vatră, àzi, suntem inepţi!

Şi n-am îngenuncheat în nicio bătălie,
Niciunei seminţii vreodată ne-am supus;
Mi-e scârbă, doar, că într-a noastră glie
Nu ne plecăm, când Tricolorul este sus!

Nu ne-aruncaţi, dar, conştiinţa-n umilire!
Nu suntem un popor atât de depravat,
Chiar dacă sfinţii noştri dorm în mănăstire
Iar Dumnezeu căzut-a, molcom, în păcat.

Un neam de traci suntem, prin excelenţă,
Latinii-au fost doar inventaţi, cândva…
Şi-atunci când Timpul apune,-n decadenţă,
Pe noi – din toţi – doar zeii ne-or mai judeca!

05.08.2013
403378_233639996748435_837962418_n