ROMANȚĂ DE IARNĂ (Te-aș fi putut iubi…)

Te-aș fi putut iubi în multe feluri:
În alb și negru… sau în gri…
Pe muzichia vechilor rondeluri,
În palida lumină a zorilor de zi.

Te-aș fi putut iubi fără tăgadă
În ziua-n care te-am văzut,
Dar frumuseții tale, eu o pradă,
Pe-ndat’, Copilă, i-am căzut.

Te-aș fi putut iubi fără măsură,
Sau, poate, doar, nemăsurat,
Dar știu prea-bine ce îndură
Toți cei ce-amorul ți-au cântat.

Dar nu te voi iubi deloc în feluri,
Ci doar color… în rogvaiv…
Pe fundalul tristelor rondeluri,
Cât timp în sufletu-ți mă ții captiv.

Cerul a-nceput, suav, să cearnă,
Iar eu – poeme să-ți pictez…
Și vreau acum, în prag de iarnă,
Doar să mă lași să te curtez!

29.11.2015

DE-A IARNA SURPRINSELEA

S-a anunțat că mâine seară,
În tropicala noastră țărișoară,
Va ninge pentru prima oară
În existența ei, cea milenară.

De mâine seară vin ninsori.
Și iar ne-ncearcă pandalia!
De n-ar fi nins de-atâtea ori
În plină iarnă,-n… România!

Dar din Guvernul „Hoț-Bărbat”
O știre-bo(a)mbă se prelinse:
Autoritățile déja(!) au decretat
Că poimâine vor fi… surprinse!

26.11.2015

ROMANȚA VEȘNICIEI

dilectus avus Aurelius

E Toamnă, iar, de-o veșnicie…
Timpul s-a-nvelit în strai gălbui,
Și-n toată-această acalmie
Nu e nici zi, nici noapte nu-i.

Se zbate-o floare-n colivie…
M-a năpădit parfumul de gutui…
Doar vântu-n oase-ți mai adie…
Pe cer planează corbi sătui.

Dar cărui înger i-a fost teamă,
Sau câți demoni ai speriat,
Ca frumusețea-ți fără seamă
Lumii noastre să-i fi luat?!

De-atâta frig frunzele toate
Cad istovite la pământ…
De dorul tău, de doru-mi, poate,
Sub tălpi își află un mormânt.

Asemeni lor, tu ești țărână,
Cândva, și eu țărân’-oi fi…
Și-n scumpa ta glie bătrână
Cu drag noi doi ne-om reuni.

Și-n toată-această acalmie,
Mă roade gândul amărui
Că-n Toamna ta, de-o veșnicie,
Nu e nici zi, nici noapte nu-i.

21.10.2015

ȚI-E GÂNDUL DEPARTE

Ți-e gândul departe, Copilă,
În orizonturi ce nu par lumești…
Ce dulce-suavă idilă
Între Tine și Lume, sădești.

Ți-e gândul departe, Copilă,
Dar cu ochii închiși mă privești
Cu-aceeași dorință febrilă
Cu care zarea încerci s-o găsești.

Ți-e gândul departe, Iubito,
Dar în sufletu-ți încă nutrești,
Cum Manole pe Ana’a zidit-o,
Tu lumea-mi, la fel, s-o clădești!

Ți-e gândul departe, Copilă,
Și-ntre Tine și Lume-mpletești
O dulce-suavă idilă,
În orizonturi ce par nelumești.

08.11.2015

Photo by Teodora Mănăilă™