SĂRUT-MÂNA ȚIE, MAMĂ

Sărut-mâna Ție, Mamă dragă,
Îți spun eu, fiul tău pribeag,
În timp ce ochii tăi mă-ndeamnă
Să-ți trec, iar, al casei prag.

Ca să-ți împart vechea colindă
De departe am venit,
Să-ți urez, Femeie sfântă,
Un Crăciun prea-fericit.

Iar tu să mă poftești la masă,
Din bucate-ți a gusta,
Ah, ce dor mi-era, Mămucă,
Să mănânc din mâna ta.

Să-mi miroasă-ntreaga seară
A cozonac și brad curat,
Asta-i noaptea-n care Domnul
Chip de Om și-a arătat.

În casă-i cald, și-mi este bine,
Și focu-ți arde în priviri,
Dor mi-a fost, și-mi este încă,
Să îți depăn amintiri…

Să-nchinăm o vreme-ntreagă
Povestindu-ne-amândoi
Câte-n stele și în Lună-s toate,
De prin vremuri de apoi.

Și să-mi dai, Măicuță dragă,
Mâna – ca să ți-o sărut,
Să-ți adorm în brațe,-n noaptea
Când Iisus s’a fi născut!

23.12.2013
photo by Andreea.Petrea™

ROMANȚĂ DE IARNĂ (Azi totu-i nins)

Azi totu-i nins în jurul meu
Și albă-i toată valea,
Spre tine, draga mea, acum,
Troian, îmi este calea.

Aș vrea să pot răzbate, iar,
Crivățul năprasnic,
Așa cum bradu-i șade brav
Vântului năvalnic.

Și mă pornesc în zori la drum
Pe-un ger fără de milă,
Vreau, în noapte, să mă scald
În ochii tăi, copilă.

Și-ajung spre seară la conac,
În poarta casei tale,
Mi-ar fi plăcut să mă aștepți
Și să îmi ieși în cale,

Să-mi sari de gât, să mă cuprinzi
Cu brațele-amândouă,
Să-mi spui că ți-am lipsit precum
Ierbii, bobul alb de rouă.

Și-ajuns pe prispă, lângă geam,
Mi-arunc un ochi în casă,
În vatră-un foc – pictând văpăi,
Bucate – aburind pe masă…

Dar niciun pas n-apuc să fac,
Și ușa se deschide…
Țintit, pe mine,-acolo-n prag,
Fiorul mă cuprinde…

Căci te asamăn cu-acei îngeri
Vestind iubirea în trecut,
Și răni adânci, de aripi frânte,
Lasă-mă-ți să le sărut…

Și-mi pari o zână prea-frumoasă,
Și stele-n părul tău sclipesc,
O viață dă-mi –- din noaptea asta,
Domnița mea, să te iubesc!

Și dacă zeii-ar vrea să mă alunge,
Rătăcitor prin iarna cruntă,
De-oriunde-aș fi, am să mă-ntorc
La tine,-n Noaptea Sfântă!

23.12.2013

IARNA PROLETARĂ

În zori, când am ieșit din casă,
Sub tălpi, omătu-mi scârțâia,
Și-am chicotit ușor, a nostalgie:
”Frumos! E ca-n copilăria mea!”

Copacii-și pleacă ninsa creangă,
Împodobiți de-un dalb imaculat,
Părând – în nebunia vremii,
Giganți, din basmul de-altădat’.

Dar mai coléa o Albă ca Zăpada,
E-acum maro ca… nu spui ce…
Și-așa de roșie-i, precum e focul,
De parcă-i un carnet de… U.T.C.!

Însă din groapa de la colțul străzii
Proletarist, Dorelul îmi zâmbea…
Mi-am amintit ce dulce-i socialismul
Din comunistă, Țărișoara mea!

12.12.2013

SCRISOARE CĂTRE NESFÂRȘIT (facsimil)

În clipa în care citești aceste rânduri poate răsare sau apune Soarele, poate înflorește sau se ofilește o Floare, poate se înfiripă sau se destramă o Iubire. Dar nu ”Poate”, ci ”Sigur”, se nasc și se spulberă Speranțe. […]

Căci, de va trebui să ajung singur la inima ta, Napoleon de mi-ar sta în cale, aș cuceri Waterloo-ul pentru tine. Nisipul fierbinte al Saharei l-aș transforma într-o Clepsidră, ca Timpul să nu mai conteze pentru noi. Apoi aș opri Pământul în loc, și i-aș cere lui Shakespeare să-ți compună un Sonet. […]

[…] …aș fi vrut ca aceste rânduri să le fi copiat din vreun filosof antic. Însă, la ora asta, singura care îmi dictează este inima, pe când pixul, rebel de-acum, mâzgălește o strofă din Eminescu:

”Și de-asupra mea rămâi
Durerile de-mi curmă,
Să fii iubirea mea dintâi
Și visul meu din urmă.”

Iar în calmul nopții, Luna îmi fredonează, în surdină, romanticul Elvis:

L	uminile	T	u
O	rașului	E	ști
V	eghează	N	irvana
E	tern	D	easupra
M	iracolul	E	ului
E	femer	R	ănit

La ora când Cortina rece a Nopții s-a lăsat, demult, peste oraș, câțiva fulgi de nea, rătăcind rebeli, ”se rotesc nebuni în aer/ ca un roi de fluturi albi”, și se aștern pe pământul înghețat, încercând, parcă, să acopere noroiul ce se află atât pe străzi, cât și în sufletele oamenilor…

PS: Ora 01:30 … În casă cald – atmosferă propice hibernării… Afară frig – ninsoare feerică!

12.12.2013

ROMANȚA DEPĂRTĂRII

La țărmul Mării Negre un’ te-aștept
Crivățul se cuibărește-adânc în piept,
Și ciudă-mi este că nu-i niciun val
Să ne aducă mai aproape mal de mal.

Și-am așteptat, așa, un veac și jumătate,
Crezând că ăsta-i cursul timpului, firesc…
Dar astăzi nu mai vreau să fiu doar Parte,
Ci Partea-aceea din Întregul ce-mi doresc!

Iar Țărmul meu, cândva fără culoare…
Acum vreau Tu culoarea să-i imprimi,
Să strălucim, în doi, iară, sub Soare,
Și-o viață-ntreagă să ne fim sublimi!

Iubirii tale,-o viață, să mă osândești,
Și să mă cerți, ades, c-o mângâiere,
Să scriem iar, cu sărutări, povești,
Cât Timpului îi oferim… o grațiere.

Și-n toată vremea asta, cât o veșnicie,
Să ne iubim, minune, ca la început,
Și-asemeni trubadurilor, prin poezie,
În fața stelelor să îți plătesc tribut!

Iar de vreodată-n viață te-oi aduce
În așa hal încât să nu mă poți ierta
Să-mi scrii atât, pe-un colț de cruce:
Sărmanu’-a fost și el bun… la ceva!

08.12.2013

ȘI DACĂ AZI…

Și dacă azi ți-aș cere ca să-mi dai
Un strop de întuneric într-un colț de Rai
Ai renunța, Arhanghele, la tot ce ai?!

M-ai învăța formula zborului în doi
Când Toamna s’a întoarce, iarăși, înapoi
În parcul desfrunzit de-atâtea ploi?!

Și dacă mâine tu mi-ai cere să îți fiu
Acel atom al nemuririi dintr-un Iad pustiu,
M-aș ridica din parcul nostru cenușiu

Răscolind adânc prin vechile-amintiri,
Să-ți creionez, din nou, în dulcile-ți priviri,
Marea noastră, roșie, de trandafiri…

Nu voi nici Iadul și nici Raiul fără tine,
Părea-mi-se-vor toate încă prea puține,
Dar știu că nemurirea ce astăzi îmi doresc
Doar la pieptul tău, iubito, pot să o găsesc!

06.12.2013

PENIBIL DE SITUAȚIE, SAU PENIBIL DE… UMAN?!…

Pe principiul ultra-naționalist ”Nu mi-e rușine că sunt Român… mi-e rușine că alții sunt!” (N. Iorga), țin să le ”mulțumesc” tuturor acelor ”români” cărora ieri, de ziua Maicii noastre sfinte, ROMÂNIA, le-a fost mai la-ndemână să deplângă moartea unui actor străin (recte american), în loc să omagieze eroi ca:

• FERDINAND I DE HOHENZOLLERN-SIGMARINGEN – Rege al României
• MARIA ALEXANDRA VICTORIA DE SAXA-COBURG ŞI GOTHA – Mama tuturor românilor 

A. Infanteristul Român – cel mai al dracu’ soldat din univers:

• mareșal ALEXANDRU AVERESCU – Ordinul Mihai Viteazul clasa a II-a
• mareșal CONSTANTIN PREZAN – Ordinul Carol I, Ordinul Mihai Viteazul clasa a III-a, Ordinul Mihai Viteazul clasa a II-a, Ordinul Mihai Viteazul clasa a I-a, Ordinul Legiunea de onoare (Franța), Ordinul Sabia de onoare (Japonia)
• general CORNELIU DRAGALINA – Ordinul Mihai Viteazul clasa a III-a, Ordinul Mihai Viteazul clasa a II-a, Crucea de Fier clasa a II-a, Crucea de Fier clasa I-a, Crucea de Cavaler a Crucii de Fier
• general EREMIA GRIGORESCU – Ordinul Mihai Viteazul clasa a II-a, Legiunea de onoare (Franța), comandantul armatelor române în bătălia de la Mărășești, celebru prin monumentala și legendara expresie: ”Pe aici nu se trece!”
• maior GHEORGHE ȘONȚU – Regimentul 10 Dorobanți, căzut în timpul asaltului împotriva redutei Grivița 2
• căpitan NICOLAE VALTER MĂRĂCINEANU – Regimentului 8 Linie, căzut la datorie în timp ce înfigea pe parapetul redutei turcești Grivița drapelul național
• căpitan GRIGORE IGNAT – Ordinul Mihai Viteazul clasa a III-a, ”mort, dar cu mâna dreaptă încleştată pe mitraliera cu care trăsese” în timpul asediului de la Mărășești
• sublocotenent (onorific) ECATERINA TEODOROIU – Medalia Virtutea Cercetăşească de aur, Medalia Virtutea Militară de război clasa a II-a, singurul civil ce a primit o decorație militară, singurul civil ce a comandat un detașament militar
• sergent CONSTANTIN ȚURCANU – cunoscut sub numele de PENEȘ CURCANUL, Regimentul 13 Dorobanți, Ordinul Steaua României, Ordinul Trecerea Dunării, Ordinul Apărătorii Independenței, Medalia comemorativă rusă, singurul subofițer distins cu o decorație adresată exclusiv corpului ofițeresc (Steaua României)

 B. ”Furioși și Iuți”-i noștri:

• maior aviator HORIA AGARICI – Ordinul Virtutea Aeronautică, Ordinul Coroana României, Ordinul Crucea de Fier, ”elvețianul” supra-numit ”Salvatorul Constanței”
• căpitan aviator CONSTANTIN ”BÂZU” CANTACUZINO – Ordinul Mihai Viteazul clasa a II-a, Ordinul Virtutea Aeronautică, Ordinul Crucea de Fier, căpitanul echipei Române de hochei pe gheață la Campionatul Mondial din 1933 devenit recordman-ul absolut al Așilor aviației române, cu 68 de victorii repurtate, din care 56 de victorii omologate, iar alte 12 fiind probabile
• căpitan aviator ALEXANDRU ”ALECU” ȘERBĂNESCU – Ordinul Mihai Viteazul clasa a III-a, Ordinul Steaua României clasa a V-a cu spade și panglică de Virtute Militară, Ordinul Coroana României clasa a IV-a cu spade și panglică de Virtute Militară, Ordinul Crucea de Fier clasa a II-a, Ordinul Crucea de Fier clasa a I-a, Medalia comemorativă Peleș, Ordinul Bene Merenti (Ordinul Casei de Hohenzollern) clasa a IV-a, Ordinul Virtutea Aeronautică clasa Crucea de Aur cu două barete, Ordinul Virtutea Aeronautică clasa Cavaler cu două barete, Ordinul Virtutea Aeronautică clasa Ofițer,  al doilea As al aviației române cu 55 de victorii repurtate

 

Și nu este nici măcar 1% din numărul Eroilor, cărora le datorăm ceea ce suntem azi. Sunt doar câțiva dintre cei mai reprezentativi. Dar, în locul lor, alegem (prefer să cred că din prea mult pupincurism, ci nu din prostie) să ne transformăm în bocitoare la căpătâiul altora.

La jumătatea secolului al V-lea î.e.n., Pater historiae, Herodot, făcea următoarea afirmație, ce avea să schimbe soarta lumii pentru totdeauna: “Geţii sunt cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci (…) După indieni, neamul tracilor este cel mai mare; dacă ar avea o singură conducere şi ar fi uniţi în cuget, ei ar fi, după părerea mea, de neînfrânt”.

Aproape două milenii și jumătate mai târziu, Cotidianul „Times” scria că „Apărarea frontului la Mărășești a fost cea mai strălucită faptă de arme săvârșită vreodată de români …”.

Chiar atât de Penibili putem fi?!… Mi-ați demonstrat că… DA!

02.12.2013