TE DUCI…

Te duci pe calea ce de-acum
Nicicând va fi la fel cu-a mea,
Căci apucat-ai pe-un alt drum
Decât credeam c-om apuca…

Te duci, și aș fi vrut să-ți spun,
Când tăcerea prinde, iară, glas,
Cât după tine-am fost nebun,
Și cât, încă, ți-am rămas…

Te duci, și-aș vrea să te opresc,
Căci parte-ai fost din viața mea,
Dar stau acum și mă gândesc:
Oare rost ar mai avea?!…

Și te privesc topindu-te în zare –
Arzând cum arde-un dor păgân…
Azi plâng Arhanghelii-n altare –
Te duci, și-n urma ta… rămân!

30.01.2014

ASCULTĂ-MI TĂCEREA

Ascultă-mi tăcerea și-nvață să vezi
Oceane de vise topindu-se-n nori…
Oprește-te-o clipă ‘nainte să zbori:
Ascultă-mi privirea și-nvață să crezi!

Ascultă-mi iubirea și-nvață să vezi
Tumultul ce naște în zori printre stele…
Devino-ncleștarea din tâmplele mele:
Ascultă-mi visarea și-nvață să crezi!

Ascultă-mi dorința și-nvață să vezi
Ce flăcări mă mistuie-n brațele-ți reci…
Oprește-te-o clipă mai ‘nainte să pleci:
Ascultă-mi tăcerea și-atunci ai să crezi!

29.01.2014

ROMANȚĂ DEFUNCTĂ

Dacă vreodată eu ți-aș fi lăsat
Din suflet, inima să-ți cadă,
Ar fi fost ca tot eu să o prind
Și gurii mele să-i cazi pradă.

De Dor cu-o mână te-aș fi luat,
Și de-un Alint, cu altă mână,
Ca dragostea ce ți-o purtam
Pe veci în suflet să-ți rămână.

Te-aș fi purtat pe aripi de iubire
Ca un Atlas pe umere pământul,
Te-aș fi iubit așa cum Toamna
Dansează frunzele cu vântul.

Dar azi m-arunc în hăul negru
În veci, Arhanghele, să nu te văd,
Și să nu-mi întinzi vré ó aripă…
Îți jur că fac în jurul tău prăpăd!

Și mort deja, în inima-ți de ghiață,
În cinstea-acestei crunte abdicări,
Tu să arunci cenușa amintirii mele
Rece cum te știu, în cele patru zări!

25.01.2014

BALADA IERNII MOZOLITE

Privesc pe geam, cum ninge liniștit,
Și-n mine saltă cheful, ca nebunul,
Făcându-mă-ntr-atât să fiu de fericit
De parcă stă să vină iar… Crăciunul!

Și-așa mă-nveselesc, în sinea mea,
Căci mi-amintesc copilăria, nițeluș,
Și miezul albei nopți, ce ne prindea
În chiote și zbenguieli, pe derdeluș!

Dar de-odată gândul fuge, nefiresc,
Acaparat de gropile-nconjurătoare,
Și pe cuvânt de pionier, ne fericesc:
Acoperite sunt, acuma, de ninsoare!

Și-or șade-așa, pe drumuri, liniștite,
Pe undeva cam… pân’ la primăvară,
Abia atunci când, de zăpadă văduvite,
Cu zecile de mii, din nou, au să răsară!

Și-atunci să vezi cu groază-otomobile,
Făcând, terifiate, slalom printre gropi,
Și bieți șoferi, tunând, cu fețele febrile,
Dând acatiste grele, iarăși, pe la popi,

Și blestemând, pe rând, toți capii țării,
Și chiar și ziua-n care și-au luat carnet,
Căci din Banat și pân’ la malul mării
N-avem măcar un drum de… comitet!

Dar noroc avem că ninge și maschează
De ochii-ntregii lumi, un oraș pervers;
Pe când edilii noștri râzând își etalează
Fantezii color pe plaja… altui univers!

24.01.2014

TE-A ALINTAT CINEVA AZI?!

– Auzi… am chef să mă lovesc de tine prin casă!
– Atunci, lovește-te!
– Păi, cum?!…
– Cum vrei tu!
– Eu vorbesc de lovit real, să te văd bezmeticind prin fiecare cameră, să-ți simt privirea scanându-mi fiecare mișcare.
– Hmm… n-aș refuza o astfel de imagine! (zâmbește)
– Nici nu ți-ai luat ”la revedere” când ai plecat…
– Așa este… Nu mi-am luat.
– De ce? Consideri că nu meritam?
– Cred că eram prea ocupat să îți spun că te iubesc… în timp ce te sărutam pe frunte. Sau, poate gândul că ai să îmi lipsești teribil m-a făcut să…
– Taaaci! Ce nebun ești! (râde zgomotos) Cum poți să mă iubești?!
– Am spus eu că te iubesc?!
– Daaar…?!
– Spuneam că… ți-am pregătit micul dejun! Pe aragaz este cafeaua cu rom, care-ți va da doza de energie pe ziua de azi, iar pe masă, pe platoul acoperit, te așteaptă omleta, pâinea prăjită, și un pahar cu lapte proaspăt, ce-ți va asigura necesarul nutrițional.
– O, doamne! Nu încetezi să mă uimești!
– Sper că trandafirul de pe noptieră nu a uitat să îți spună ”bună dimineața” din partea mea?
– Aaaaaaah! Te urăăăsc! (râde și mai cu poftă)
– ?!?!?!?!….
– Mă citești atât de ușor… și eu nu reușesc să îți desfac nici măcar coperțile!
– Așa am învățat să te iubesc!
(câteva secunde de pauză)
– Auzi… cum îți sunt ochii în dimineața asta?
– Căprui, iubito! Ochii mei sunt la fel de căprui. Sortiți să soarbă inima… știi tu cui!
– Și ai mei la fel. Dar știi ce? Ar fi periculos pentru mine să ți-i am aproape.
– Ba eu cred că ar fi frumos. Dar așa ești tu: nebună. Și fugi mereu ca o și mai nebună.
– Eu, nebună?? ? Nu! Fricoasă?! DA!
– Atunci ești o nebună frumoasă!
– Ah! Tu și cuvintele tale…
– Tu și nebunia ta frumoasă…
– De ce doar eu și nebunia mea?! Tu, nu?!
– Păi, ai uitat că tu ești Luna? Tu ești mai importantă!
– Serios?? ? De unde ai mai scos-o și pe-asta? Și de unde știi că eu sunt Luna? Fără lumină, căldură, viață…
– Pentru că strălucești atât de ancestral în noapte…
– Păi… de la tine! Nu ești tu Soarele? (zâmbește, iar)
– Degeaba sunt eu Soare, și strălucesc ziua. Auzi, ziua… cand e atâta lumină pe cer…
– Toată de la Soare! (completează ea)
– …nici măcar nu mi se vede strălucirea. Cine poate privi Soarele, pe o așa lumină?! De multe ori nici nu îl observă. Dar noaptea… Noaptea, în tot acel întuneric de nepătruns, acolo… ești TU! Și strălucești mai tare ca luceafărul! De aceea toate stelele din univers se strâng în jurul tău! Te observă pe tine și pe mine nu…
– Ce poveste frumoasă!
(pauză de alte câteva secunde)
– M, de ce am încetat data trecută să ne mai vorbim? Și de ce am fugit?
– Pentru că… Din același motiv!
– ?????
– Ai fugit exact când ne era mai bine…
– Și de ce nu ai încercat să mă oprești?!
– Pentru că atunci când iubești, nu ceri nimic la schimb. Și nici nu ții cu forța…
– Dar de ce m-ai primit înapoi? Cum poți să nu mă urăști?!
– Dacă te-aș fi lăsat să pleci, ai fi câștigat doar tu! Așa… prefer să împart victoria cu tine!
– Ah, te urăsc! Îți simt parfumul prin toată casa, de parcă nu era îndeajuns să fie impregnat în întreaga lenjerie, și în pernă, și în cameră… Și… te doresc! Chiar am chef teribil să mă lovesc de tine prin casă!
– Atunci, loveste-te!
– Păi cum, nebunule?!…
– Cum vrei tu! Auzi, iubito…?
– (întrerupând întrebarea) Taci! Lasă asta! Doamne, cafeaua asta este ireală! Și omletă… n-am mai mâncat de când eram mică! Cât de adevărat este basmul ăsta?! Mă simt alintată ca o prințesă. (se aude un clinchet) Stai că sună la ușă. (îndreptându-se să deschidă) Oare cine-o fi la ora asta?! Apropo, ce voiai să mă întrebi?
(îzbucnind instantaneu în lacrimi de fericire, îl privește, încremenită în prag, simțindu-și fiecare părticică a corpului vibrând la auzul vorbelor sale)
– Te-a alintat cineva azi?!

18.01.2014

SECĂND-HEND LĂV

Azi am cumpărat şi eu iubire
De la colţ… la secănd-hend,
Și-am dat lumii-ntregi de ştire
Deh, voiam să fiu în… trend.

N-am luat mult, câteva grame,
C-atât bugetul mi-a permis…
Că tre’ s-o vând, apoi, la dame
Parol că asta… nu mi-ai zis.

Și mă-asortez, aşa, în grabă,
Cu un zâmbet maidanez,
Să prind líberă vre ó tarabă
Dragostea să-mi etalez.

Dar când să plec, o ţigăncuşă,
Cu sâni copţi şi ochi domoli,
Mi se-aruncă-n braţe,-n uşă:
O băncuţă la… doi poli?!

Și-am lăsat dragostea-n prag,
O doream… ea mă dorea…
Și cu cât eu îi eram mai drag
Cu-atât mai draga ea-mi era.

Și ne-am iubit fără prinsoare
O noapte-ntreagă, ne-ncetat,
Ca-n zorii zilei următoare
Să-mi spună-adio… şi-a plecat!

Deci, s-o ia dracu de iubire,
Că doar cu vorbe ne-mbătăm!
La ce mai trebuie simţire,
Când tot ce este, cumpărăm?!

08.01.2014

NE–ORTO–DOX

Cre(ş)tini au fost, cre(ş)tini sunt încă,
Și-or fi în neamul românesc,
Aceia mulţi, ce-orbiti se-nchină
La demonul bisericesc.

Căci azi şi-aruncă-n derizoriu
Credinţă, taină, legământ,
Și de dragul adulării
Uită tot ce era sfânt…

Iar pentr-o gură de aghiazmă
Sar ca lupii, din pustie…
Și, de-i bagi puţin în seamă
Pe la moaşte, se sfâşíe…

Pentru pască – trupul tău,
Ca şacalii-s – nemâncaţi,
Varsând sângele ca-n vremea
Cavalerilor cei cruciaţi.

Unde ţi-e, porunca, doamne?
Și care-i, azi, cuvântul tău?
Chiar nici tu mai ai credinţă
În ce-i bine şi ce-i rău?!…

Nu-ţi vezi fiii cum se-omoară
Pentru sfinţi, de-un parastas?
Căci, sărmanilor, atâta minte
Întru credinţă, le-a rămas.

Și nici acum nu îţi ştiu rostul,
Sau de ce ţi-am închinat…
Cum de-am renegat noi, dacii,
Pe Zamolxe – dintr-odat’?!…

Fă un semn, sau du-te dracu!
Nu suntem fii de Israel…
Tracii-au fost, prin excelenţă,
Mult ‘nainte de-a fi el!

Mută-ţi, dar, biserica infamă
În lumea asta unde-oi vrea,
Căci asta-i glia strămoşească
În care sfânt, Burebi-stá!

06.01.2014

CREZI ÎN DRAGOSTE ADEVĂRATĂ?

Crezi în dragoste adevărată
Sau crezi, poate, în noroc?
Crezi în karma,-n tine însuți,
Sau toate-acestea la un loc?

Crezi că dragostea mai naște
Prin târguri, iară, cruciați?
Sau că zeii ne îndeamnă
Să fim de patime mânați?

Crezi că dragostea se vinde
Pe-o tarabă-n iarmaroc?
Sau crezi, poate, că-i destin,
Dat prin bobí… la ghíoc?

Tu crezi că-s flăcări mistuinde
În sufletele bieților damnați?
Eu cred că-s inimi Feminine
În piepturi dârze, de Bărbați!

05.01.2014