Te-ai îmbrăcat, în zori, cu Toamna peste ie,
Şi-n păr ţi-ai împletit, iar, flori de busuioc,
Prin geam, suav, răsună un tril de ciocârlie,
Şi-n iarba grea de rouă doi greieri ies la joc.
Dar mut e de uimire – de-atâta frumuseţe –
Chiar Soarele pe cer, când te zăreşte-n prag;
Mai şade-o clipă Luna, cât să-ţi dea bineţe,
Minune fără seamăn, să îi zâmbeşti cu drag.
Te-ai îmbrăcat cu-o Toamnă atât de arămie
Încât şi brazii, sus, pe dealuri, sunt geloşi,
Iar râurile repezi, de munte,-ar vrea să fie
Ca lacrima de limpezi, din ochii tăi duioşi.
Prin norii călători, ce nu îşi schimbă haina,
Prin stelele-australe, lucinde, sus, pe cer,
Florile se-ndeamnă să-ţi tot ascundă taina,
Lumii prosternându-i acelaşi vechi mister.
Cu-o prea icoană sfântă mi te asemuiesc,
Şi-nnebunesc salcâmii, de-atâta frenezie,
Şi-alături, azi, de ei, şi eu înnebunesc,
Când te îmbraci, suav, cu Toamna peste ie.
18.10.2014
WordPress for Android
Cenaclul ROMANTICII (Migdale Marius) 