CRÂMPEIE DE SINGURĂTATE

În visul meu, iubito, deși sunt încă treaz,
Mi-ai încrustat durerea în suflet și pe chip,
Și mi-ai pictat tristețea în lacrimi pe obraz,
Așa cum marea croșetează valuri în nisip.

Și cu fiecare stea, se stinge înc-un Soare,
Iar cu fiecare noapte, mai moare înc-o zi,
Dar rolul tău – aceeași sublimă nepăsare,
Căci în piesa ta se joacă aceleași fantezii.

Și dacă pașii-ți soarta abia îi mai îndrumă
Din când în când pe strada sufletului meu,
Odată cu cortina, nefast iubirea se consumă,
Adio, dară, zeie, de azi sunt propriu-mi zeu!

29.03.2014

MATEMATICA IUBIRII

Învață-mă să te iubesc așa cum știu că vrei,
Nectar să-ți fiu – turnat, în cupa de cristal,
Când pe satinul violet te pierzi în ochii mei,
Topindu-ne-ntre perne, ca într-un joc tribal.

Dar cu ce parabolă subtilă, în aceste situații,
Pot extrage-o rădăcină amplă dintr-un vers?!
Căci eu aș merge mai departe, cu alte ecuații,
Sfidând și rima la pătrat – restantă-n univers!

Și-aș mai emite,-n gând – în alb – o teoremă,
Având la bază-un épos din páthosu’-ancestral,
Și aș mai pune lacrimi și dor într-o problemă,
Și-aș rezolva pe loc uitarea într-un mod banal.

Apoi, în simfonia necântată a greierilor triști,
În noaptea-n care nuferi din lac sărută Luna,
În paradoxuri și-axiome din nou să îmi exiști,
Postulând, pasional, iubirea, pentru totdeauna!

Învață-mă să-ți fiu dorință, și să te-ating ușor,
Când norii țes stropi gingași de rouă peste noi;
Cu un buchet de mângâieri spre tine să cobor,
Și-n Matematica Iubirii să ne-mpărțim la Doi!

24.03.2014

BLESTEMUL ZEILOR

Cândva, chiar zeii m-au vrut mort…
Dar, pesemne, Moartea mă adoră,
Căci m-a trimis ‘napoi, să-mi port
Blestemul moștenit de la pandoră!

Cândva la trântă chiar cu dumnezeu
M-am luat, în luptă-atât de dreaptă,
Încât am strâns demónii-n jurul meu
Corupând Arhanghelii c-o treaptă.

Nu am pretins eu însumi dezlegarea,
Nici să mă nasc, măcar, nu am cerut,
Dar îmi asum, fățarnic, îngâmfarea,
De-a fi ‘naintea zeilor… un Decăzut!

Și îmi arog dreptul vremilor antume
De a ieși pe ușa vieții când vreau eu!
Căci n-am un pact făcut cu astă lume,
Și nici contract semnat cu vré ún zeu.

Și ca-n trecut încearcă, tot aceiași zei,
Să îmi prăvale, iară, ortul pe pleoape,
Uită, dar, mișeii, că Muzele-s femei
Și ele-i stau mereu Poetului aproape!

09.03.2014

CRÂMPEIE DE LAȘITATE

Mă-mbrățișezi, suav, cu dorul tău de ducă,
Și mai degrabă-mi pleci, decât să-mi vii…
Nu știu nici pasul tău mirean pe unde-apucă,
Învelit în floare dulce de migdal și-n poezii.

Cadoul meu, de pleci – compasul și busola,
Căci eu de-acum de sorți mă voi lăsa ghidat,
Și-n timp ce pașii-ți poartă, în van, aureola,
De tine,-n numele iubirii, azi m-am lepădat.

Și-n jurul meu demónii, uniți, se-mpotrivesc
Să-mi vând chiar zeilor bucata mea de univers,
Mi-e ciudă, doar, că-n loc să lupt să te iubesc,
Ca un laș, în urma ta, eu îți mai scriu un vers!

19.03.2014

ROMANȚĂ DE PRIMĂVARĂ (Ce-ai face azi cu viața mea)

Ce-ai face azi cu viața mea
Dacă ți-aș da-o ție?
Și-n timpul ăsta eu să dorm
Din anii mei – o mie…

Ai știi tu ce să faci cu ea?
Cu-atâta suferință?!
Sau zeilor ai da-o, ca ofrandă,
Căutând căință?

Ce-ai face mâine de-aș pleca
Din viața ta – o viață?
Te-ai mai trezi cu mine-n gând
În fiecare dimineață?

Ai mai vărsa o lacrimă de dor
Când inima te-mbie?
Sau citindu-mă, poate chiar tu
Mi-ai scrie-o poezie!

Și de-ai vrea să-mi scrii tu viața,
Fie-n versuri, fie-n proză,
Să o așezi cu grijă-ntr-un sipet
Și-apoi s-o-ncui c-o roză!

19.03.2014