DOZA IDEALĂ

Mă enervezi,
Mă captivezi,
Mă agasezi,
Mă motivezi,
Jude, tu, care m-acuzi,
Saltimbanc ce mă amuzi,
Cu-abnegație mă cerți,
Cu pasiune, apoi, mă ierți,
Și mă scoți ades din minți,
Și-apoi, iară, mă alinți,
Acu’ mă vrei, acu’ mă lași,
Parcă-s slugă la-arendași,
Și atunci când vreau să fug
Tu mă urci din nou pe rug,
Iar când vreau ca să revin
Îmi crești stresul sanguin:
 
Mă-nnebunești,
Mă liniștești,
Și-apoi, iar mă zăpăcești…
Mă răscolești,
Te răcorești,
Dar eu știu că mă iubești…
Când vrei tu, să mă posezi!
Când ai chef, mă-eliberezi…
Mă alungi, și-apoi, de draci,
Ca-ntr-o pânză mă atragi,
Ca o matcă mă-mpresori
La pieptul tău, de-atâtea ori.
Cu priviri suav-obscene
Mi-ai intrat adânc în vene,
Și îmi curgi ca un torent,
În continuum prezent.

Te expir
Și te inspir
Ca pe-un parfumat zefir,
Ca pe-un drog, o pasiune,
Ce în suflet se depune…
Poțiune… Elixir…
Mă vrăjești mai abitir,
Și în tot acest delir
La picioare-ți sunt martir —
Pentru tine,-un… chilipir —
Zău că nu știu ce îmi faci,
Mă urăști, dar mă și placi,
Mă ridici și mă cobori,
Când în iad, când peste nori,
Și-o vei face-așa, mereu,
Ducând tot la apogeu.

Dar declar în fața lumii
Ca să știe și postumii:
Ah, Femeie, tu, fatală,
Îmi ești doza ideală!

23.02.2017

EȘTI TITLUL VIEȚII MELE

…Și am ales să te iubesc pentru că îngerii tăi linișteau toți demonii mei…

În piele,-adânc, tu-mi scrii prefața
Dulcei vieți, la care am râvnit,
Când Soarele-mi traduce dimineața
Ce Luna,-n noapte, mi-a șoptit.

Și inima-ți de-ar vrea în doi să bată,
Suav și tandru să-mi gravezi
Cu dinții,-n carnea-mi sfârtecată,
Povestea-n care nu mai crezi.

Și în priviri să-mi creionezi icoane,
Cu ura sfinților ce se jertfesc,
Și să mă cerți, apoi, pentru canoane
Ce tot încalc, de când iubesc!

Și de-i simți că visele-ți sunt pline
De-amoru-mi ce te-a răvășit,
Să împletești din clipe, iar, destine
Ce nu cunosc vreun asfințit.

Și de-ar trebui, iubita mea frumoasă,
Cu îngerii-mpreună eu aș sta,
Și-aș bea, și-aș chefui, cu ei la masă,
Și „a iubi”, din nou, i-aș învăța.

Și-aș învăța și marea, iar, să cânte,
Cu valurile-n țărm, pe înserat,
Și-aș îndemna sirene să se-avânte
Dupa vreo perlă rară, pe uscat.

Și-aș învăța chiar zeii să-nțeleagă
Tot zisul care încă nu s-a zis,
Și aș privi cum „orbii” ne dezleagă
Scrisul care încă nu s-a scris.

Și-aș învăța și demonii să-și ierte
Păcate — strânse-n urma ta,
Și-apoi, cu pathos, buzele-mi inerte
Eu pradă gurii tale le-aș lăsa.

Și-n fiecare clipă cu dinții ți-aș grava,
Minunea mea, în piele,-o poezie…
Și-n carnea-mi sfârtecată te-aș sculpta,
Să-ți fiu… Să-mi fii… O veșnicie!

Și pentru-aceste suflete meschine
Să fim modelul ce-au râvnit…
Căci, azi, în lume, visele sunt pline
De proști-nebuni, ce s-au iubit!

11.02.2017