BALADA REALITĂȚII

Mâncam fructe nespălate,
Pe stradă, din curți furate,
Apa rece-o beam cu palma
Când la pompă dădeam valma,
Brifcor, Tec, sau Tropicana,
Le turnam pe gât ca Sana,
Și-n marchiză dam năvală
Bând laptele nefiert, din oală.

Eu cum dracu’ n-am murit
La „halu’-„n care m-am hrănit?!

N-aveam E-coli sau Trichinela,
Nici nu știam ce-i Salmonela…
Tetanos?! Nu era-n prospect!
Spălam rana, circumspect,
Doar cu sfânta apă chioară,
Și-ápoi, ca să nu mă doară,
Încropeam, ad-hoc, pomadă
Chiar din praful de pe stradă.

Eu cum dracu’ n-am murit
La „halu’-„n care am trăit?!

N-aveam psiholog la școală,
Ca să spun ce chelfăneală
Sfântu’-indicator dădea…
Vai și-amar de palma mea!
Și n-aveam telefon direct
Cu vreun O-eN-Ge abject,
Să-mi pârăsc vré un părinte
Când nu eram eu cel cuminte!

Eu cum dracu’ n-am murit
De la palma ce-am primit?!

Dar ce copil n-a luat cafteală
Pentru nota de la școală?!
Și cum de eu nu am crăpat
Când mămuca m-a certat?!
Și cu ce-am fost mai prejos
Decât generația „pe dos”?!
N-am avut de-atâtea parte,
Însă-am învățat o Carte!

Și cum dracu’ de nu’s prost?!
Cândva, Copil și eu am fost!

23.09.2016
Photo: Marius Mig

Publicat de pe WordPress

BALADA PRIMĂIERNII

Ieri a nins. Astăzi e Soare.
Dar cine să mai știe, oare,
Iarnă e… sau Primăvară?!
Vremea asta e-ntr-o doară!

Ieri ningea ca în poveste…
Dar cine poate să conteste,
Când Babele, de la distanță,
Cu Mieii fac… mezalianță?!

Ziua toată, noaptea-ntreagă,
Vremea norii mi-i dezleagă,
Și-n loc de ghiocei – împarte
Fluturi albi, în Idele lui Marte.

Însă-n zori, vai, ce stupoare:
Nu-i zăpadă, ci-i doar Soare!
Și-n loc să plec cu… sănioara,
Dau nas în nas cu Primăvara!

Și mi-arunc ochii-n călindar:
Nici Miei, nici Babe, nu apar!
Aceasta — zice-se-n popor —
E luna dacicului… Mărțișor!

Și să spuie doamne-doamne
Cât mai tré să ne condamne,
Și clar să scrie-n călindară:
Iarnă e… sau Primăvară?!

20.03.2016

DOINĂ

(creație proprie, în stil arhaic)

Frățește-mă, doamne, cu vântul,
Să cutreier tot pământul,
Și când mândră mi-oi afla,
S-o iubesc ca pe o stea,
Mândră, mândrulița mea.

Mândra când îmi poposea
Pe-nserate, la cișmea,
Soarele iar răsărea,
Și-n câmp iarba încolțea.
Ș’apoi mândra când zâmbea
Codru-n luncă se-nverzea,
Păsări – tril ne ciripea,
Și dumbrava înflorea,
Râurile-n loc stătea,
Turmele mi se-aciua,
Ciocârliile-mi cânta,
Primăvară se făcea.
Iară lumea când afla,
Măré, toată îmi venea,
Ca la înger se-nchina,
Și cunune-i făurea.

Văduvește-mă, doamne, de gândul
De-a mai cutreiera pământul,
Căci eu mândra mi-am aflat
Și-o iubesc cu-adevărat.

Și-apoi lumea s-a pornit
Ca să cate, negreșit,
Un loc verde, neumbrit,
Numa’ bun de dănțuit.
Și când locul fu găsit
S-au și pus pe ghiftuit,
Ciocârliile-au tocmit,
Horă mândră ne-au horit.
Dară ursele-au aflat
Că e nuntă mare-n sat,
Și degrab’ s-au ’fățișat,
Și cu mândra mi-au plecat.
De-atunci, doamne, o tot cat,
Zi și noapte, ne-ncetat,
Lacrimi-râuri am vărsat,
Și de urmă nu i-am dat…

Cutreierat-am, doamne, tot pământul,
Și dus lăsatu-m-am de gândul
Că-ntr-o zi îmi voi afla
Mândră, mândrulița mea.
Dar cum mândra n-am aflat,
N-am să mai iubesc vreodat’,
Și în lacrimi voi scălda
Toată suferința mea…

30.06.2015

BALADA IERNII MOZOLITE

Privesc pe geam, cum ninge liniștit,
Și-n mine saltă cheful, ca nebunul,
Făcându-mă-ntr-atât să fiu de fericit
De parcă stă să vină iar… Crăciunul!

Și-așa mă-nveselesc, în sinea mea,
Căci mi-amintesc copilăria, nițeluș,
Și miezul albei nopți, ce ne prindea
În chiote și zbenguieli, pe derdeluș!

Dar de-odată gândul fuge, nefiresc,
Acaparat de gropile-nconjurătoare,
Și pe cuvânt de pionier, ne fericesc:
Acoperite sunt, acuma, de ninsoare!

Și-or șade-așa, pe drumuri, liniștite,
Pe undeva cam… pân’ la primăvară,
Abia atunci când, de zăpadă văduvite,
Cu zecile de mii, din nou, au să răsară!

Și-atunci să vezi cu groază-otomobile,
Făcând, terifiate, slalom printre gropi,
Și bieți șoferi, tunând, cu fețele febrile,
Dând acatiste grele, iarăși, pe la popi,

Și blestemând, pe rând, toți capii țării,
Și chiar și ziua-n care și-au luat carnet,
Căci din Banat și pân’ la malul mării
N-avem măcar un drum de… comitet!

Dar noroc avem că ninge și maschează
De ochii-ntregii lumi, un oraș pervers;
Pe când edilii noștri râzând își etalează
Fantezii color pe plaja… altui univers!

24.01.2014

BALADA IUBIRII

( folcloristică )

Un tei măreţ, cu frunza deasă,
Foşnea în valea răcoroasă.
Şi doi îndrăgostiţi şopteau
La umbra lui şi se priveau:

– Rămâi cu bine, suflet drag!
Eu şapte ani voi fi pribeag!
– Mă doare inima în piept…
Căci şapte ani am să te-aştept!

Dar şapte ani trecură pe-ndelete…
Ea-şi pune flori albastre-n plete…
Şi-n codrul verde când soseşte
Un mândru călăreţ zăreşte:

– Bin’ te-am găsit, mândră fetică!
Ce-mi baţi pădurea singurică?
– Îl plâng pe cel ce-mi este drag…
De şapte ani e dus pribeag!

– Demult, într-un oraş vestit,
La nunta lui am chefuit.
Că te-a uitat, tu, ca răsplată,
Ce-i vrei acum, frumoasă fată?

– Îi vreau o fericire mare,
Atâta cât nisip e-n mare.
Şi-atâta bine îi doresc,
Pe câte stele-n cer clipesc!

Atunci, zâmbind spre fată, el
Îşi scoate galbenul inel
Şi-n poala fetei îl aruncă…
Iar fata-ncepe-ncet să plângă.

– Ah, şterge-ţi ochii şi zâmbeşte:
Sunt eu!… Iubitul tău!… Priveşte!
Atât am vrut, iubita mea,
Să văd dacă m-ai blestema!

De m-ai fi blestemat acum,
Dam pinteni calului la drum!

28.02.2002

BALADA ROZEI PURPURII

Ieri ţi-am dăruit un trandafir aprins…
S-a ofilit, bietul de el, pe-o etajeră;
Deşi ştiu sigur că grijă tu-ai avut adins,
Dar nu-i decât o dulce minune efemeră…
Şi, draga mea, te rog, nu-l arunca,
Prea mare preţul lui e pentru mine,
Mai ţine-l, dar, iar când se va usca
Să îl păstrezi aşa cum se cuvine:
În vaza plină ochi cu-alţii ca el –
Alţi trandafiri uscaţi, dragii de ei –
Ţi i-am adus de când ne ştim, la fel,
Zâmbindu-ţi, câte unul… câte trei…
Şi-ntreaga ta fiinţă-atunci vibrează
Când eu te-alint cu trandafiri de foc,
Căci tu mereu le vei găsi un loc în vază…
Noi ne vom iubi, iar ei ne vor purta noroc!

04.02.2007

BALADA UNUI CREIER MIC (III)

– caragialism infantil –

M-am trezit de dimineaţă
Cu aşa un chef de viaţă
Ş-am dat fuga repejor
Feisbucul din calculator
Să-l deschid cum am promis
Să văd cine ce-a mai scris.
Şi, când colo, ce să vezi?
Ba să vezi şi să nu crezi:
Două fete… cucuiete…
Se hlizeau pe-al meu perete.
Că, vezi-doamne,-acu’ dă bine
Să se dea pe uăl cu mine,
Şi să zică lumea toată:
Vaiiiii! Ce mândruţă de fată!
Da’, cum io nu-s fata nimănui,
Drept şi scurt acu’ v-o spui:
Când leptopu’ io l-apuc
Şi pun mâna pe feisbuc
Mă gândesc cu disperare
Că o ţară-ntreagă moare…
Şi să moară de oftică…
Deh… sunt cea mai frumuşică…
Moare-un înger, mai coléa,
Că-s prinţesă în reţéa,
Mai încolo plânge-un drac
Că-s frumoasă şi… n-am leac.
Dar acum, în încheiere,
Nu vă spun ”la revedere”,
Vreau să vă văd pe toţi dând
Mii de laicuri, rând pe rând,
Şi o droaie de coménturi
Când apar pe la iventuri,
Şi să nu văd altceva
Când privesc pagina mea
Decât vorbe frumuşele
Să mă laud io cu ele,
Genul ce-am spus colo-şa
Că-s frumoasă,-etcetera…
Şi tot vorbind, s-a întâmplat
Că afar’ s-a-ntunecat.
Şi mai stăm noi la taclale
Într-o altă zi cu Soale,
Dar acuma am fugit
Şi pe toţi v-am pupăcit,
Că mă dă tuşa de gol,
Că mă vede-onlain pe uăl,
Şi mă ceartă iar mămuca
”Tot pe feisbuc, Emaţuca?!”

18.03.2013

BALADĂ PIANINĂ

Un vechi Pian ce intonează
În alb și negru, Simfonia
Culorilor ce creionează,
În ritm de jazz, călătoria
Sufletelor, care, făr’a știi,
Se vând ieftin, cu celeritate,
Și-și jură-apoi, în zori de zi,
Iubire – pentru o eternitate.

Iar în apus, pueril, se amăgesc,
Cu vise-n van, lipsite de integru,
Și-n toiul nopții se trezesc
Mânjindu-și viața-n ritm alegru,
Când notele se-ngrămădesc
Și dau năvală-n… alb și negru!

24.10.2012

BALADA UNUI CREIER MIC (II)

Oameni mari, cum vă spuneam,
Pe faleză mă plimbam
Când, deodată, mă opresc
Ochii ca să mi-i clătesc;
Și îmi iau din raft o carte
Și mă dau mai într-o parte
Printre buchile de-o șchioapă
Să descopăr lumea toată;
Și vă dau un sfat, așa,
Ca de pe la vârsta mea:
De vreți copii ca să mai fiți
Puneţi mâna şi… CITIȚI!

BALADA UNUI CREIER MIC (I)

Tu, om mare, tre’ să știi
Că-n viață este bine
Să-ți faci timp a mai citi
Câte-o carte, azi, și mâine;
E lucru mare, vreau să-ți zic,
Să te-ntreci mereu pe tine…
Căci, deși sunt eu pitic,
Să învăț nu mi-e rușine!