– pamflet caragialistic –
(notă: orice asemănare cu personagiile reprezentează strict alegerea cititorului)
Cică-n întreaga ţară, de azi o lege s-ar fi dat
Ca orice Prost ce se respectă să aibă Doctorat,
Conform vechii zicale – rămase din bătrâni –
Cum că Omu’ fără Carte e… slugă la stăpâni.
Şi astfel mi se strânse, măré, o ditai adunare,
Comitete şi comiţii – d’alea, parlamentare,
Şi care mai de care arătându-ni-se într-a fi
Mai avizat spre-a hotărî ordinea… pentru o zi.
Şi-onorată-audienţă, ştiu că-ţi este tot un drac
A vorbi în continuare despre Plozi şi despre BAC,
Ştiu că Şcoala pentru tine mai nimic nu însemnează,
‘Tâta timp cât e condusă ba de-un Goe, ba de-o Loază.
Şi-şi adúseră aminte c-ăsta-i „anul Eminescu” –
Ce comédie, când pe scenă taman conu’ Tipătescu…
Şi cu toţii se-apucară să se dea mari eminologi,
Ajungând analfabeţii ne fie, astăzi, pedagogi…
Şi-ncep, doamne, să-I recite câte-un vers, câte o frază,
De se sucea sărmanu-n groapă mai ceva ca o sfârlează:
Ba o Floare-de-alabastră, ba Scrisoarea un-doi-trei;
Ah, de-ar mai trăi Eminul, de pământ ar da cu ei…
De-i întrebi cine-i Petrescu, vor răspunde: fotbalist…
Şi tot lor – Galaction le pare doar un Guru ocultist…
Despre Flori-de-mucigai – scrie-Arghezi, putrefact…
Însă au habar ei, veneticii, cine e zdreanţa, de fapt?!…
Dar mai e şi anul lui Enescu, Iorga, sau Alecsandri…
Suntem proşti făcuţi grămadă, cu-asta vrem a ne mândri:
Să ne batem joc de-naintaşi, şi de tot ce ne-au lăsat?!…
Dar mult prea mare-i nesimţirea, şi zic: zău, ar fi păcat!
Brâncoveanu-Vodă Constantin – poate fi şi anul lui,
Că atât-amar de vreme spaimă-a fost Sultanului;
De un’ să ştim noi, parveniţii, plini de-atâtea infamii,
Că-n Temelia astei ţărişoare şi-a zidit el proprii fii?!
Au mai fost şi Cărturarii – ce au inventat o Şcoală…
Vină, iară, Cantemire – din mormântu-ţi mi te scoală,
La fel ca-n vremea lui Ureche, sau Varlaam, sau Veniamin…
De ăsta-i preţul aroganţei – e musai treabă să-l plătim!!!
Dar, porniţi pe caterincă, am uitat chiar de Caragiale…
Avem multe facultăţuri… da’ nu ştim unde-i Haimanale…
Blamăm, pe-ascuns, pe Brancuzí, cum făceau pe vremi neferii,
Închină-te şi-nghite-ţi vorba – că d’aia-i masă a tăcerii!
Şi-ntorşi iară la-nchinat, mi-aduc, din nou, aminte –
Şi, zău, că nu pot să nu-mi fac draci pe cele sfinte –
Că azi aleşii noştri au decis, prin legea asta culturală,
Votând să mute-ntreg soborul din altar în… Şcoală.
C-avem nevoie de credinţă, monşer, asta-i corect,
Da’ nici că voi îndoctrinare în stilul vostru-abject!
Taman acum, în secolul vitezei, să ne fi-mpotmolit?!
Să ne-nturnăm din nou la Evul… Mediu, ‘cela inchizit?!
Vă duceţi preoţi în sutană, copiii-n pace ni-i lăsaţi
Să-şi aleagă singuri oastea, precum vechii învăţaţi,
Să-şi aleagă zei, războaie… dar şi Raiu-n care vor
Să-şi înceapă-o nouă viaţă – după ce în asta mor.
Și dacă azi ne-arată, Cleritatea, cu adevărat că-i pasă
(cum slova şi-o purta Bălcescu, umil, din casă-n casă),
Promit și eu să mă întorc, spăşit, din nou, la denii,
Atunci când Şcoala Românească va naşte, iară, Genii.
Dar Dumnezeu fiind scârbit, cam până peste-poate,
Să-şi verse mila peste noi – el nici că mai socoate,
Şi-n lumea asta izbutindă prin legile lui Nepotescu,
Cu-atât mai mult avem nevoie, AZI, de Eminescu!
10.07.2014
WordPress for Android
Cenaclul ROMANTICII (Migdale Marius) 