AMANTA

L-ai cucerit, nebuno… ce faptă vitejească…
Ți-ai câștigat trofeul, și-n grabă ai plecat,
Lăsându-ți prada-n zori suav să putrezească,
Intoxicată de iubire, dorință, și păcat…

Dar te înșeli, copilă, căci prada nu e pradă,
Și-nvinsul nu e-nvins, ci un învingător –
Eroul prosternat din sângeroasa ta tiradă,
Ce-și savurează pilda ca pe-un vis revelator…

Din sânu-ți alungat, ieri, a-nvățat să cadă…
Lui, i-a rămas prezentul… Tu, nu ai viitor!

20.02.2014

ȘI EU TE IUBESC!

– Iubitule, cum ai ajuns să te îndrăgostești de mine?
(lipindu-și obrazul de obrazul ei, o apucă tandru de bărbie, ridicându-și, simultan, privirile)
– Uite, acolo sus, cu miliarde de ani în urmă, o stea ajunsă la apogeu și-a dat ultima suflare, într-un spectacol exploziv de particule.
– Ca o super-Novă?!
– Da, ca o super-Novă! Și dintre toate, una – o particulă de carbon – s-a rostogolit haotic prin Univers. După un timp, plictisită de atâta drum, s-a oprit. Și, fascinată de acest loc, a început să țopăie într-un dans nebun.
– (râzând) Chiar țopăia?! Cum țopăie… o particulă?
– Uite-așa: țup-țup! Și acea mică particulă de carbon…
– (întrerupându-l iar) Cât de mică?
– Foarte mică!
– Mică, mică, mică?!…
– Cea mai mică!
– Nu te cred! (râde și mai cu poftă) Câteva miliarde de particule abia dacă încap în vârful unui ac.
– Cu care am să te înțep în limbă! (strâmbându-se într-un gest copilăresc) Tocilaro, nu vrei să asculți povestea?
– Ba daaa, vrăjitoruleee! (încătușându-i fața în palme, și făcând ochii mari la el) Sunt numai ochi și urechi! Ia zi, ce s-a întâmplat cu particula de carbon?
– După ce s-a săturat de țopăit, s-a oprit și a început să se frământe singură. Și așa a ajuns să se transforme în pământ, în mare, în munți, în flori, în prăjitura pe care ai mâncat-o în urmă cu o lună, și care s-a descompus în atomi care, contopiți cu celulele tale, s-au transformat în doi ochi mirifici, la fel de misterioși ca și colțul acela de Univers din care s-a născut, cu miliarde de ani în urmă, o particulă de carbon.
– (devenind serioasă) Dar, dacă ar fi să definești iubirea, ți-ar fi greu?
– Iubirea nu e greu de definit. E atunci când cineva face cele mai nebunești lucruri doar pentru tine. Sau atunci când te vede într-o rochie nouă și rămâne mut, amețit de frumusețea ta. Sau atunci când simți că nu mai poți de dorul lui, cu cinci minute înainte de a pleca. Sau atunci când te invită la dans, deși sunteți în mijlocul străzii, iar afară plouă torențial. Sau când insistă, aproape obsedant, să îi spui ce ai pe suflet, pentru că, deși negi cu înverșunare, el ȘTIE sigur că tu NU ești bine. Sau când privirea ta îl caută, instinctiv, în mulțime, deși ești înconjurată de alții mult mai arătoși. Sau când îți ține ușa, îți așează scaunul, sau îți oferă brațul, și nu pentru a te impresiona, ci pur și simplu pentru că AȘA consideră el că MERIȚI să fii tratată. Ah… și atunci când, oricât de dereglat ar fi omul, preferi să rămâi cu el, decât fără.
– Și de ce… eu?!
– Pentru că atunci când te-am văzut prima oară, în acele puține clipe, zâmbetul tău m-a mișcat cât nu a reușit să o facă nicio altă femeie până la tine. (sărutând-o, tandru, pe frunte) Și poate că nu ești tot ce am visat, dar știu că ești cea care vreau să rămână pentru totdeauna.
– (aruncându-i o privire vinovată) Și toate astea din cauza unei super-Nove?
– …și datorită unei particule de carbon! Știi, iubito…
– (pecetluindu-i buzele cu degetul arătător) Nu! Dar… și eu te iubesc!

19.02.2014

ÎNGER ȘI DEMON IV

Ți-am fost un înger între îngeri…
Dar azi sunt doar un Decăzut…
Mă doare să te văd cum sângeri
Doar amintiri – relicve din trecut.

Mi-ai dăruit un strop de fericire,
Iar pentru asta eu am renunțat
La Haos și-ntuneric… nemurire…
Doar ție, Arce, să îți fiu Bărbat!

Dar nu a fost de-ajuns, se pare,
Și nimic nu pare-a fi de-ajuns,
Ca să usuce rana ce mă doare –
Nemărginirea care m-a pătruns.

Și-atunci când aripi mi-ai tăiat
Sortind, în veci, să nu mai zbor,
În secole întregi m-ai aruncat
De urlete, și lacrime… ce dor.

15.02.2014

ŞAH… ROSé

Ca Rege Scit m-oi ridica,
Valahia de-oi traversa,
Şi Oltenia, până-n Banat,
Ca să nu-mi dai șah şi mat;

Şi-am s’-atac al tău regat
Pe un Cal mai răpciugat,
Scos acuma la mezat,
Cu jăratec săturat;

Și-am să-ți lupt, neînfricat,
Fără niciun alt rabat…
Iar când lupta s’a fi încheiat
Să-mi spui, Domniță, de îndat’,
De-acest Rege migdalat
Este-un laș, sau ţi-e… Bărbat!

Şi de-oi cădea-n prizonierat
Păcatul meu fi-va-mi iertat
C-am îndrăznit şi ţi-am luptat
Ca un mândru cruciat;

Iar ultima dorinţă de damnat –
Ca TU iertarea să-mi fi dat –
E să-ţi aştern, Regina mea,
Nebun, o roză-n calea ta…

15.02.2014

NEGARE

De ce-n albumele cu poze
Păstrăm doar amintirile frumoase,
Și niciodată nu avem curajul
Imortalizării celor dureroase?!

De ce toți oamenii care aleargă
Spre viitor, nu iau deloc aminte
Că nicicând vré unul s-a întors
Ca să ne spună ce e și ‘nainte?!

De ce iubirea doare atunci când e atinsă?!
Și de ce dorul vine mai mult ca o sentință
Căzută peste capul celui condamnat?!…

Și de mi-ar fi permisă o ultimă dorință,
Atâta vă mai cer: lăsați-mă negarea
S-o iau, nefast, cu mine, azi, în neființă!

04.02.2014