ROMANȚĂ DE TOAMNĂ (Pe prispă,-n seară)

Pe prispă,-n seară,-o mandolină
De-atâta dor și jale-mi pare plină
Încât acu, pe-un petec de lumină,
Până și vântul plânge în surdină.

Pe dealuri, văile se cațără ușor,
Spurcând-le, prin goliciunea lor,
Purtându-i gândul, din pridvor,
Către un vis născut în alt decor.

I-e-acuma cerul stăpânit de nori,
Nici stele nu-i mai plânge-n zori,
Căci sufletul zdrobit de-atâtea ori
Îi zace-n parcul văduvit de flori…

Deasupra,-n cer, ca o-avangardă
Se-adună corbii-n zbor grămadă,
Adulmecându-și mărmurita pradă,
Învinsă de-o iubire rece, retrogradă.

În Toamna asta grea de-atâtea poezii
Care își cântă-amarul pe note arămii,
Hoinărind, în noapte, pe-aleile pustii,
Un Decăzut așteaptă în suflet să-i revii.

16.10.2013

ROMANȚĂ DE TOAMNĂ (Trezeşte-mă când Toamna…)

Ireversibil, sfârșită-i azi Vara…
Se-așterne Toamna pe pământ,
Se scurg, iară, frunzele-n valuri,
Purtate de dor, pe aripi de vânt.

La poluri lucește palidul Soare,
Ce parcă-i răpus de stelele reci,
Chinuindu-se-n van să răzbată
Spre-anevoiasele noastre poteci.

În urmă-ți paşii grei și desculţi,
Presar, fără milă, roze ce mor,
Răscolind, ades, sub pala Lunii,
Doar amintiri ce dor… de dor…

Dar ’geaba te strig şi te chem…
Mă vezi, îmi râzi, şi-apoi taci…
Îmi plânge şi trupul de ciudă…
Şi crengile plâng prin copaci.

Încerc să adorm, dară fluturi
Sublim îmi gâdilă stomacul…
Şi-mi ridic – idilic – privirea:
Eşti doar tu, şi-aleile, şi lacul.

Şi-mbătat de parfumul tău gri
Aș vrea să adorm pe-o petală,
Căci mă doare și dorul de tine
Și-n piept îl simt ca pe-o boală.

Și-apoi pictează-mi tu parcul
În galben şi-n verde-arămiu,
Să-mi culc în patul de frunze
Un suflet preagreu, cenuşiu…

Şi veghează-mă-aşa, în tăcere,
La sânul tău dalb, cufundat,
Să mă trezeşti, iubito, când Toamna
Pe mări, și în noi, s-a-ncheiat…

01.09.2013

ATEISTICĂ (II)

– pamflet bisericesc –

Din Ciclul:
„Vro grămadă de enoriaşi
Ne-am bătut pe moaşte-n Iaşi”,

astăzi ne paraschivim, şi ne aducem aminte, cu un comic simţ al penibilului, de deja-vestitele lupte purtate între forţele binelui, răului, şi cele de ordine ale „Geans-d’Arms”-eriei. Şi pen’că bătaia e ruptă din Rai şi dăruită întru slava cre(ș)tinismului românesc, în numele sfintei sarmale reîncălzite şi a ceaiului prefabricat, vă doresc paraschiveală plăcută! Ameno! +

„A-nceput de ieri să-mpartă
Câte-un pumn… mai timorat…
Dar să vezi cum azi, grămadă,
S-or sfinţii pumni, ne-ncetat…”

PS: Fericiţi cei săraci cu duhul… dar voi, sunteţi în extaz!

14.10.2013

ROMANȚĂ DE TOAMNĂ (Dă-mi ochii tăi)

Dă-mi ochii tăi, iubito, să mă scald
În vâltoarea lor ca-n mările albastre,
Și îmbrăcat, apoi, în straie de herald
Să întărât la țărm turnirul între astre.

Dă-mi gura ta o noapte s-o sărut –
Un platonic armistițiu-ntre războaie –
De nu, pe timp de pace-am să-ți imput
Iubirea-n valsul picăturilor de ploaie.

Dă-mi chipul tău în zori să îl alint
Și să-l desfăt cu dezmierdări alese,
Căci ale tale buze dulci care mă mint
Au gustul piersicilor moi, abia culese.

Dă-mi trupul tău o viață să-l iubesc –
Să-l venerez, umil, așa cum se cuvine –
Și-atunci când m-ai vedea că te privesc
Flămând de dor, să mă îmbraci cu tine.

Și-apoi în păru-ți să mă joc mă lasă,
Ca Ielele ce joacă vântul printre nori,
Și împreună să pictăm o prea-frumoasă
Toamnă ce ne leagă – poveste în culori!

14.10.2013

ROMANŢĂ DE TOAMNĂ (De-atâta frig)

De-atâta frig mă doare Toamna,
Şi-n suflet mi-este-atât de rău
Încât aş vrea măcar o noapte
Să mor, senin, la pieptul tău.

De-atâta frig, mi-ndoaie plopii
Un vânt uscat, plin de venin,
Deschide-ţi uşa de mă lasă
În noaptea asta ca să-ţi vin.

De-atâta frig aş vrea, copilă,
O noapte-ntreagă să-ţi închin,
Şi să-ţi brodez în spuma mării
Din flori şi stele, chip de crin.

De-atâta frig şi ploaia rece
În geam pictează ne-ncetat
Cu picuri îngheţaţi povestea
Nopţii noastre de păcat…

Şi-aş vrea să-ţi zac aşa, iubito –
La piept, în braţe, să mă ţii –
S-alungi din mine toată Toamna
În noaptea-n care ne-om iubi!

04.10.2013

ROMANŢĂ DE TOAMNĂ (Hai să-mpărţim)

Hai să-mpărţim, minune, înc-o noapte,
Şi-apoi s-o aruncăm în cele patru zări…
În sărutări suave, brodate printre şoapte,
Un covor de stele s-aşternem peste mări.

Hai să-mpărţim, iubita mea, chiar şi visarea
Şi ploaia care cade, rece,-n stropi mărunţi,
Şi-n zborul greu s-atingem cu aripile zarea,
Şi cu suflarea norii să-i trecem peste munţi.

Ce ne opreşte azi să împărţim o lume
Creată din nimic, cândva, de nişte zei?
Ce dacă toate astea n-au încă un nume?
De le-am numi iubire, am fi egali cu ei?!…

Şi când se scurge Toamna în şuvoaie,
Şi lasă-n parcuri plopii fără soţ şi goi,
Hai să dansăm, iubita mea, în ploaie,
Şi-apoi să împărţim o inimă la doi…

02.10.2013

CRÂMPEIE DE OCARĂ

Eu sunt… Tu eşti… El este…
Şi cum trei deja-i prea mult
Am hotărât să-ţi las drept zestre
Pe-acest tembel incult.

Eu sunt… Tu eşti… El este…
Cândva, noi doi am fost… Dar el?!…
Părea ciuperca proastă
Din iarna unei biete lapone Enigel…

Tu eşti… El este… Eu am fost…
Sictir, că azi îmi e mai bine…
Dar el, trezindu-se în prag, cu tine,
A rămas, de-uimire… prost!

02.10.2013