CUGETAREA UNUI DAC

– MANIFEST LIBERAL –

Eu sunt un om mai simplu, așa, ca de la țară,
Averea-mi este bătătura în care mi-am aflat
Tihna,-ntr-un cerdac, în miez torid de vară,
Și falnicul stejar sub care mă voi a fi-ngropat.

Eu încă mai traiesc în legea vechilor cutume,
Ce-n limba lor de moarte, bunii ne-au lăsat.
Prin muncă bieții daci clăditu-și-au un nume,
Prin faptele-ți deșarte, o nație-ai destrămat.

Eu sunt un om mai simplu, așa, ca de la țară,
Cu vatra mea cea veche cladită-n miez de sat.
Mi-ai strămutat bătrânii, și datini, bunăoară,
Și-apoi, făcut-ai ca onoarea să pară un păcat.

Șiruite-n portofoliu-ți sunt școale de renume,
Doar patru clase pe mine popitul m-a-nvățat.
Ieri, cu sudoare, singur m-am ridicat în lume,
Cu nonșalanță demnitatea astăzi mi-ai pătat.

Sunt doar un simplu om… Așa, ca de la țară…
Și-n glia strămoșească voi mâni a mă-ngropa.
Dar până ce tributul Cerul va veni să-mi ceară,
Maiestuos ca și stejarul, ‘nainte-ți voi ședea.

21.01.2021

DEZISU-S-AU DE NOI

Cândva, dezisu-s-au de noi străbunii,
Că prea ne-am luat cu dumnezeu,
Și, tâmpi, în nestatornicia noastră,
Am lepădat, din inime, pe Deceneu.

Dezisu-s-au de noi și falnici codrii,
Ce fostu-ne-au, cândva, ca niște frați,
Căci astăzi, în nimicnicia noastră,
Ne-am lepădat de mume și de tați.

Dezisu-s-a de noi chiar și pământul,
Ce bunilor străbuni le-a fost mormânt,
Că am secat din conștiința noastră
Tot ceea ce-n suflet ne era mai sfânt.

Dezisu-s-au de noi până și munții,
Ce vatră fost-au unui neam viteaz,
Că lași, de fel, ne îndoim genunchii,
Sub povara jugului de pe grumaz.

Și adânciți în somnul ăl de moarte,
Noi, iar, și iar, din noi tot abdicăm,
Dezisu-s-a de noi neînfricata haită,
Că ne trezim, dar nu ne deșteptăm.

Dezisu-s-au, făr’ de tăgadă, geto-dacii,
Că prea călcăm din ce în ce mai strâmb,
Și-n loc să ne schimbăm a noastre soarte,
Ne-am transformat într-un popor tălâmb.

04.10.2022