CÂNDVA, AM ÎMPĂRȚIT IUBIREA

Cândva, am împărțit iubirea-n două…
Și-apoi am aruncat-o-n cele patru zări,
S-o vânture, jumatea-mi, și s-o plouă,
S-o ducă mateloții departe, peste mări.

Cândva, am împărțit iubirea-n două…
Și-am aruncat-o în înalturi, peste nori,
Tandru-nvăluită într-un bob de rouă,
Jumatea ta, suav, să cearnă peste flori.

De fapt, am împărțit iubirea-ntr-una,
Și-atâta de adânc am îngropat-o-n noi,
Încât a prins chiar rădăcini, nebuna,
Pentru-ntreaga viață, și viețile de-apoi.

29.03.2016

CRÂMPEIE DE SIMONĂ

(Simonă= personaj feminin fictiv, cu proprietăți dumnezeiești de gorgonice)

Am cunoscut, odată, o Simonă,
Ce se credea o dumnezeie…
Era, în fapt, altă Gorgonă,
Purtând o mască de Femeie!

Pe scena vieții, nedeplânsă,
Meschin – ea rolul și-l juca…
Dar prea mult am iubit-o, însă,
De n-am văzut ce mască-avea.

Și-am cunoscut o dumnezeie,
Mascată, gingaș, în Simonă…
Odată, ea-mi părea Femeie,
Azi, e doar o palidă Gorgonă.

27.03.2016

MAMELOR DIN ROMÂNIA

(caragialism de luat în seamă)

Mamelor din România
Nu-i mai bateți pe copii,
Ci lăsați-le prostia
Model în viață spre-a le fi!

Așa ne spune,-azi, legea țării:
Bâjbâiți ca roata într-un zimț!
Ne-au pus în fața abjurării
De orice lege de bun-simț…

Europa, astăzi, ne condamnă
Pentru o palmă, o nuia…
A uitat Bătrâna Doamnă
Că-n Ev-Mediu-i sclavagea?!

Și mi-i lega în lanțuri grele
Ca pe ultimii damnați!
Astăzi, ei se leapădă de rele!
NÓI suntem, ázi, cei încuiați!

Și-astăzi, după-atâta sânge
În care fiii și-au crescut,
Întreaga Europă plânge,
Iar Mumele plătesc tribut!

Pe când fiii noștri de roman
Palma sfântă de și-au luat,
S-au mândrit că-s din țăran…
Amărât… Dar educat!!!

Iar pe-a lor mume geto-dace
Blamați-le că i-au certat;
Dar au știut din ei a face
Oameni de nelepădat!

Și,-azi, în contra legii țării,
Și-a prostiei ce se vrea,
Din adâncul călimării
Eu legiferez așa:

Mamelor din România
Educați-i pe copii,
Că-i apucă pandalia,
Și-n Ev-Mediu vom sfârși!

26.03.2016

PARAFRAZĂ LA NICHITA

A venit.. A venit iarna…
Și cuib își încropește la șosea.
S-a întors, iubito, iarna…
Cu flori de cireș și fulgi de nea.

A venit, iubito, iarna…
Și te rog să nu suspini,
C-au lăcrimat destul copacii
Flori suave prin grădini,
Flori din cele mai vestite,
Galbene, sau roz, sau bleu,
Albe,-așa cum este marma
Din simfonia „l’Adieu”.

A venit.. A venit iarna…
Și cuib și-a făcut în inima mea.
S-a întors, iubito, iarna…
Cu flori de cireș și fulgi de nea.

S-au dezbrăcat, pe-alei, copacii,
Ți s-a dezis amorul de cuvânt,
Iar pasu-mi greu, pe unde trece,
Pictează florile-n pământ.
Mi-ai norocit, în primăvară,
Cu „iarna”-ți – firile Boeme…
Și-n timp ce pomii ning de floare,
În urma ta, eu ning… poeme!

Și s-a întors, iubito, iarna,
Cu flori de cireș și fulgi de nea.
Dar ce folos c-a venit iarna?!…
Nu mai ești tu floarea mea…

22.03.2016

BALADA PRIMĂIERNII

Ieri a nins. Astăzi e Soare.
Dar cine să mai știe, oare,
Iarnă e… sau Primăvară?!
Vremea asta e-ntr-o doară!

Ieri ningea ca în poveste…
Dar cine poate să conteste,
Când Babele, de la distanță,
Cu Mieii fac… mezalianță?!

Ziua toată, noaptea-ntreagă,
Vremea norii mi-i dezleagă,
Și-n loc de ghiocei – împarte
Fluturi albi, în Idele lui Marte.

Însă-n zori, vai, ce stupoare:
Nu-i zăpadă, ci-i doar Soare!
Și-n loc să plec cu… sănioara,
Dau nas în nas cu Primăvara!

Și mi-arunc ochii-n călindar:
Nici Miei, nici Babe, nu apar!
Aceasta — zice-se-n popor —
E luna dacicului… Mărțișor!

Și să spuie doamne-doamne
Cât mai tré să ne condamne,
Și clar să scrie-n călindară:
Iarnă e… sau Primăvară?!

20.03.2016

ROMANȚĂ DE PRIMĂVARĂ (Dezbracă-ți, primăvara, pomii)

Dezbracă-ți, primăvara, pomii,
Și ninge-i prin sufletu-mi gol,
Prin parcuri, la fel ca boemii,
Să-mi port, iară, pasul domol.

Și-apoi, doar cu buze-rubine,
Pe-o bancă, suav, să m-alinți,
Să cred orice ploaie ce vine,
De petale – că-s aripi de sfinți.

Și-n brațe să-ți zac în neștire
Sub cupola surâsului blând,
Să simt cum ai pus stăpânire
Pe suflet, pe trup, și pe gând.

Dezbracă-ți, Femeie, copacii,
Și ninge-i în ochii-mi flămânzi,
Peste veacuri să scrie tălmacii
Că-n mine doar tu mai izbânzi.

Și-așa cum, pe vremuri, prințese
După proprii lor prinți au tânjit,
Tu arată-mi, prin gesturi alese,
Cât de mult din tine-am lipsit.

Și-n trupu-mi – dumnezeiește,
Să-mi ningi doar iubirea, la fel
Cum matca stupu-și clădește,
Punând toată dragostea-n el.

Dezbracă-ți natura, Copilă,
De vise… de fluturi… de flori,
Gingașă, și-atât de fragilă,
Cum sunt toate a’ tale ninsori.

12.03.2016
Sursa foto: internet.