ȚIE, NE-FEMEIE…

Și mi te-ai dus, albă minune,
Și-ai plecat, îngerul meu,
Unde dracu – nu pot spune –
Ți-a dus pasul, Dumnezeu.

În lumea ta, mascat-perfectă,
Crezut-ai că pot fi și eu
Vreo tălâmbă de marionetă,
Iar tu, vezi-doamne, vré un zeu.

Și-ai plantat în bătătură
Spini – în loc de ghiocei,
Crezând că, la băutură,
Am să calc taman în ei.

După cum mă știi, iubito,
Cu băutura nu mă-mpac,
Îmbătat fui, zăpăcito,
Chiar de ochii tăi de drac!

Și la schimb, drept răzbunare,
Ți-am plantat în pat doar crini,
Iar când ți-o fi de-o sărutare,
Amar, de doru-mi să suspini.

Pe jos sădit-am flori de câmp,
De-un cenușiu ușor neînverzit,
Azi simbolizează cât de tâmp
Fost-am ieri, când te-am iubit.

Așa de reci îs ochii tăi, iubito,
Precum un sânge de vampir…
Ți-i mai admir și azi, nefericito,
Doar așa, din… pamplezir.

Căci ce ți-am dat eu nu-ți va da
Niciunul, într-această viață,
Dar poate că-ntr-o zi vei realiza
Că inima nu-i marfă-n piață.

E prea târziu să înțelegi, anume,
Și ăsta-i tristul adevăr, de vrei,
Nicicând vei fi, în astă lume,
Nebuno, tu, Femeie-ntre Femei!

27.12.2015