UMBRA UNEI GINTE

Pe-o pajiște-mbâcsită, o turmă de miei
Hăituiește fără scrupul pe Alfa dintre lei,
Dar cin’ să intervină-acuma eroic între ei,
Când au apus imperii, și decăzut-au zei?

Un stol păgân de berze își face cuib în stradă,
Divinitatea, astăzi, ne-mproașcă cu bravadă,
Ne înfloresc, iar, viermii cu pathos prin livadă,
Cât de vii mai suntem, n-avem nicio dovadă.

Zamolxe se preumblă, prin nori, îngândurat:
Când vatra nu mai șade ticsită-n miez de sat,
Doar porcii își mai scaldă râtul în păcat…
Pe-o Ginte de renume, doar praf s-a așezat.

05.03.2023

CUGETAREA UNUI DAC

– MANIFEST LIBERAL –

Eu sunt un om mai simplu, așa, ca de la țară,
Averea-mi este bătătura în care mi-am aflat
Tihna,-ntr-un cerdac, în miez torid de vară,
Și falnicul stejar sub care mă voi a fi-ngropat.

Eu încă mai traiesc în legea vechilor cutume,
Ce-n limba lor de moarte, bunii ne-au lăsat.
Prin muncă bieții daci clăditu-și-au un nume,
Prin faptele-ți deșarte, o nație-ai destrămat.

Eu sunt un om mai simplu, așa, ca de la țară,
Cu vatra mea cea veche cladită-n miez de sat.
Mi-ai strămutat bătrânii, și datini, bunăoară,
Și-apoi, făcut-ai ca onoarea să pară un păcat.

Șiruite-n portofoliu-ți sunt școale de renume,
Doar patru clase pe mine popitul m-a-nvățat.
Ieri, cu sudoare, singur m-am ridicat în lume,
Cu nonșalanță demnitatea astăzi mi-ai pătat.

Sunt doar un simplu om… Așa, ca de la țară…
Și-n glia strămoșească voi mâni a mă-ngropa.
Dar până ce tributul Cerul va veni să-mi ceară,
Maiestuos ca și stejarul, ‘nainte-ți voi ședea.

21.01.2021

DEZISU-S-AU DE NOI

Cândva, dezisu-s-au de noi străbunii,
Că prea ne-am luat cu dumnezeu,
Și, tâmpi, în nestatornicia noastră,
Am lepădat, din inime, pe Deceneu.

Dezisu-s-au de noi și falnici codrii,
Ce fostu-ne-au, cândva, ca niște frați,
Căci astăzi, în nimicnicia noastră,
Ne-am lepădat de mume și de tați.

Dezisu-s-a de noi chiar și pământul,
Ce bunilor străbuni le-a fost mormânt,
Că am secat din conștiința noastră
Tot ceea ce-n suflet ne era mai sfânt.

Dezisu-s-au de noi până și munții,
Ce vatră fost-au unui neam viteaz,
Că lași, de fel, ne îndoim genunchii,
Sub povara jugului de pe grumaz.

Și adânciți în somnul ăl de moarte,
Noi, iar, și iar, din noi tot abdicăm,
Dezisu-s-a de noi neînfricata haită,
Că ne trezim, dar nu ne deșteptăm.

Dezisu-s-au, făr’ de tăgadă, geto-dacii,
Că prea călcăm din ce în ce mai strâmb,
Și-n loc să ne schimbăm a noastre soarte,
Ne-am transformat într-un popor tălâmb.

04.10.2022

MOȘTENIRE GETO-DACĂ

Niciun popor nu are în această lume
Fotografii păstrate cu copiii lui,
Doar noi avem, și îi strigăm pe nume,
Și ne mândrim în fața orișicui.

Ținuți în brațe, sau mergând pe jos,
Cărați pe umeri sau pe scăfârlie,
Țipând, jucându-se, zâmbind duios,
Copii – oriunde-ar fi putut să fie.

Căci pentru ei trudit-au cu sudoare, tații,
Și s-au jertfit pe câmp de bătălie,
Ca fiii lor, semeți, să nu stea ca argații
În fața nimănui, în propria-le glie.

Prunci purtați la piept de a lor mume,
La clacă, pe ogor, la liturghii…
Niciun popor nu are în această lume,
Săpate-n piatră, poze-atât de vii.

Un martor, veșnic, Columna va rămâne
Ca loc de-nchinăciune fiilor daoi,
Dar te-ai întrebat vreodată, tu, române,
Dacă acei copii nu suntem noi?!

Noi, cei ce am grăbit, nefast, declinul
Măreției celora viteji și drepți,
Și am îmbrățișat cu fatalism destinul
Unor oameni de nimic, inepți.

Așa un testament fototecar copleșitor
Niciun popor în astă lume n-are,
Iar de n-om fi demni de moștenirea lor,
Să ne ferească sfinții din altare.

Și până când n-om reclădi această vatră,
Noi, prin negurile vremilor postume,
Simple fotografii vom fi, săpate-n piatră,
Adânc, de-un neam uitat de lume.

16.02.2023

TREZEȘTE-ȚI, DACE, ZIMBRII

Trezește-ți, dace, zimbrii, și-asmute-i la război,
Să reclădim, iar, fala unui neam măreț, de bravi,
Sărmana-ți brazdă plânge,-mbâcsită de noroi,
Tăvălită, azi, în beznă, de conducători mârșavi.

Nici codrul frate nu e, nici mării nu-i mai pasă,
De veacuri ne rodește câmpia un rod stricat,
Suntem ca slugi străine, în propria-ne casă,
Căci împotriva noastră tot noi ne-am răsculat.

Trezește-ți, dace, lupii, și-asmute-ți-i la luptă,
Din marele Zamolxe ăst neam s-a coborât,
Căci azi, când vulturi din trupu-i i se-nfruptă,
Nu știm respect de tată, de mumă nici atât.

Și spatele-am întors credinței noastre sfinte,
Ca s-adulăm, netrebnic, pe yahwe cel evreu,
Și am săpat adânc, în conștiința-ne, morminte,
Când trebuia să înviem, când ne era mai greu.

Trezește-ți, dace, sfinții, și-azvârle-i din altar,
Să-ți afle inimi dârze, iară,-ntre tinerii daoi,
Și toți vlăstarii vajnici ce-or dovedi c-au har,
Prefă-i astăzi în zimbrii, și-asmute-i la război.

29.12.2021

IARNA PROLETARĂ

În zori, când am ieșit din casă,
Sub tălpi, omătu-mi scârțâia,
Și-am chicotit ușor, a nostalgie:
”Frumos! E ca-n copilăria mea!”

Copacii-și pleacă ninsa creangă,
Împodobiți de-un dalb imaculat,
Părând – în nebunia vremii,
Giganți, din basmul de-altădat’.

Dar mai coléa o Albă ca Zăpada,
E-acum maro ca… nu spui ce…
Și-așa de roșie-i, precum e focul,
De parcă-i un carnet de… U.T.C.!

Însă din groapa de la colțul străzii
Proletarist, Dorelul îmi zâmbea…
Mi-am amintit ce dulce-i socialismul
Din comunistă, Țărișoara mea!

12.12.2013

GETO-DAC

Luaţi-ne drept bir orice, dar nu mândria,
Fără de ea suntem doar nişte bieţi jugani;
Căci della Râm se trage, astăzi, România,
O ştim de la Zamolxe, de zece mii de ani!

Din Traci ne-am ridicat stăpâni în lume,
Urmaşi ai Geto-Dacilor viteji şi drepţi!
Născut-am din ţărână imperii de renume,
Deşi-n a noastră vatră, àzi, suntem inepţi!

Şi n-am îngenuncheat în nicio bătălie,
Niciunei seminţii vreodată ne-am supus;
Mi-e scârbă, doar, că într-a noastră glie
Nu ne plecăm, când Tricolorul este sus!

Nu ne-aruncaţi, dar, conştiinţa-n umilire!
Nu suntem un popor atât de depravat,
Chiar dacă sfinţii noştri dorm în mănăstire
Iar Dumnezeu căzut-a, molcom, în păcat.

Un neam de traci suntem, prin excelenţă,
Latinii-au fost doar inventaţi, cândva…
Şi-atunci când Timpul apune,-n decadenţă,
Pe noi – din toţi – doar zeii ne-or mai judeca!

05.08.2013

MANIFEST ISTORIC

– in memoriam avus –

De prin vremi îndepărtate,
De din buchii româneşti,
Mi-a lăsat, cândva, bunicul,
O grămadă de poveşti.

Îmi vorbea de vremi când Luna
Peste dealuri umbra-şi lasă,
Şi-un nebun ce-o visa, măré,
Mândra nopţii,-a lui Crăiasă.

Şi cum romanticul cu plete
Ne-a lăsat drept testament
Cinci scrisori pentru o glie
Şi un bust pe-un postament.

Şi-mi vorbea bunicu’,-aievea,
Despre bunii cei străbuni
Ce-au făcut în ţara asta
Din rahat – bici şi minuni.

Îmi vorbea de-un Burebista,
Şi Patriarhul Deceneu,
De Scorillo – pater regius,
Şi de Decebal – un Zeu!

Traci, iubindu-şi a lor ţară,
Nicicând ei capul şi-au plecat,
Şi-unui Imperiu cât o lume
Felix Daciæ i-a triumfat!

Îmi vorbea de mândrul Gelu,
Despre-al nost Menumorut,
Întâi descălecători de ţară –
Bravi cum nimeni n-a avut.

Îmi vorbea de-un Brâncoveanu,
Constantin… Nume de sfânt…
Şi-a pus capul la bătaie
Întru vechiul nost pământ.

Preaiubind ţărâna asta
Şi-a jertfit proprii copii,
Aşezându-i ţării temelie
Lângă alte sfinte temelii.

Îmi vorbea despre-un Bătrân
Ce-a dat piept cu uraganul
Ridicat, măré, ’potrivă-i,
D’însuşi prea-mărit Sultanul.

Dar bătută ce şi-au luat…
Baiazid şi-ai săi spahii
Îşi vor aminti-n toţi vecii
De-a Rovinelor câmpii.

Şi-mi vorbea de un Moldav,
Mic la stat – mare la sfat –
Ce cu turcii de la Poartă
Prin ograd’-a măturat.

Cu dulăii săi de pază –
Ai Vrâncioaiei bravi oşteni –
Făcut-a să triumfe-n lume
Mândrul neam de moldoveni.

Şi-a mai fost unul Viteaz –
Ban la rang… Oltean sadea…
Ce cu barda-i fluturândă
A intrat în Iulia,

Cu trei Doamne însoţindu-L –
Cu trei, Doamne, toate trei:
Una-i Dobroge,-alta Moldovă,
Şi-a treia-i ţara Vlahiei.

Dar, deodat’, în toiul vorbii,
Brusc, bunicul se opreşte…
Şi-n tăcerea-i apăsândă
Lung, adânc, şi-n gol priveşte.

Şi mă-ntreb cu voce tare
Ce anume l-a oprit?!…
Şi cu Iancu, transilvanul,
Ce-a avut de împărţit?!…

Da! Cu Iancu, huniadul,
Prea-mărit vasal habsburg,
Cel ce-a preschimbat Pesta
În cetate – dintr-un târg,

Şi din Princippes Ardealum
A domnit peste maghiari,
Fiind, poate, cel mai mare
Din toţi regii cei ungari.

Ţi-aminteşti, tu, maghiarime,
Cine te-a creat pe tine?!…
Cin’ te-a ridicat în lume
Şi ţi-a dat astăzi un nume?!…

”Stop! Greşit!” – bunicul tună,
”Cel mai mare rege-al lor
Fu însuşi Matei, Românul,
Din neamul Corvinilor;

Nu doar Buda se mândreşte
De-a fi fost sub sceptrul lui,
Ci întreaga maghiarime
Stă sub pana Corvului.

Când maghiarii-şi asupriră
Proprii fraţi – bieţii secui
Au venit, cerşind o pâine,
Ghici, nepoate,-n ţara cui?!

Transilvania le-a fost şi mumă,
Protéctor, şcoală, şi cămin,
Unind, din veacuri, peste veacuri,
Destinul lor de-al nost destin.

Şi-acum mârşavii se ridică,
Îndrăznind, cretin, a cugeta,
Că vreodată ei Ardealul
Vor putea ca să ni-l ia?!…

Vor şi ei pământ şi apă?!
Vor şi ei a fi stăpâni?!
S-o mai naşte-un Ţepeş-Vodă
Printre-atâţi mişei români!”

Epilog:

Păcat că nu ştim să ne cinstim
Străbunii ce ne-au fost model,
Păcat că nimeni nu are puterea
Să simtă inima ce bate-n el…

Le e ruşine-acelor generaţii
Să ne numească patrioţi
Suntem doar o adunătură
De gogomani şi idioţi…

Dar toţi ne mândrim cu nume
Ca Viteazul, cel Bătrân, cel Mare –
Ţara cât a fost supt EI
A străucit sub sântul Soare!

Români: suntem urmaşii lor,
Din veacuri – în vecie,
Dar RUŞINE să Ne fie
Că I-am îngropat fără onor
În Cartea de Istorie!

27.02.2013

TRICOLORUL

Pe Tricolor e scris UNIRE –
Un vis de-a pururea râvnit –
Întru-a cărui veșnică sfințire
Înaintașii noștri s-au jertfit,

Din negura pierdută-a vremii
Să-și ridice neamul din noroi,
Azi drepți să stăm în fața lumii
Și să-i cinstim, române, pe eroi!

Pe bravii ce, pentru neatârnare,
Și pentr-o palmă-amară de pământ
Luptat-au, pân’ la ultima suflare –
Apărând, cu sânge, Tricolorul sfânt!

E-Armata noastră, Românie,
Ce a jurat, pe arme, legământ,
Făcând, din strămoșeasca glie
Cândva, și casă, și mormânt.

–––––––––––––

”Prezentați arm’! Atenție! Ochiți!”
Căprarul tună, scurt, comanda;
Iar Roșiorii se-execut’, grăbiți,
S-aducă, Dorobanților, ofranda:

Trei plumbi răzleți sfâșie cerul –
Trei salve, ropotite, de onor –
Solemn, anunță trâmbițerul
Al Peneșului, falnic, Tricolor!

Simbol mai sfânt ca o icoană
Purtat pe brațe, de răcani,
Adus de ne-nfricată garnizoană
Drept cinstire bravilor Curcani!

Și te ridică, azi, Române!
Stai drept în fața tuturor
Iubindu-ți mumă și tătâne
Și sfântul, mândru Tricolor!

În fața lumii,-azi, te deșteaptă,
La vorbă,-n cuget, și-n simțire,
Și fie-ți conștiința dreaptă:
Întru a bravilor eroi cinstire!

Și ca jertfa lor ne fie-n amintire,
Azi, pe Tricolor am scris… UNIRE!

11.11.2012