CRÂMPEIE DE CĂPRUI

Mă tot întreb cam cum ar fi această minte
S-o pierdem printre gesturi atâta de fireşti,
Şi-abia într-un târziu, prin tandre necuvinte,
Cu ochii tăi căprui să-mi spui cât mă iubeşti,

În timp ce eu adorm sub cerul tău de stele,
Sub mângaierea ta gingaşă, ca de flori de tei,
Să îmi presari speranţe, şi vise, printre ele,
Iubirea noastră-i facă geloşi chiar şi pe zei.

Aş vrea, apoi, să-mi dai, o viaţă, de pe buze
Să-ţi sorb cu patimă nectarul dulce-amărui,
Şi-atunci când zeii toţi or vrea să mă recuze
Tu să mă-nchizi în ochii tăi, cei mari, căprui.

23.08.2014

WordPress for Android

CRÂMPEIE ISTORICE

Cândva, lumea credea în plopi şi în destine,
Schiţând, din vise iluzorii, perenele doctrine;
Şi lustruindu-şi calea pe-un trainic fundament,
Ieri, avea să se clădească regnul… sapient!

Din păcate,-azi lumea nu mai crede-n plopi,
Iar în locul lor sădim, în suflete, doar gropi,
Şi când viaţa ne trânteşte în nas câte o poartă,
Fatidic ne-aruncăm să dăm vina… pe Soartă!

13.08.2014

WordPress for Android

TeVeGRAME

– caragialism de mahala –

Pă prinţipul băsescian „iubesc trădarea, dar îi ador pe trădători”, vreau să felicit, în mod public, demersul inoportun şi inutil al unei televiziuni de a-şi preumbla prohodul primprejurul unui palat prezidenţiabil.

Prea târziu, monşer, zic! Prea târziu… Deşi, eu i-aş întreba pe aceşti onorabili dacă au habar cine deţine puterea în ţărişoara asta. Păi să vă spui io, stimabili: Opoziţiunea! Ea are frâiele puterii de vreo doi ani jumate. Şi ce a făcut Opoziţiunea în tot acest timp?! Păi ce să facă, monşer, s-a jucat de-a puterea, de-a politica, de-a promisiunile, de-a guvernarea… Canaliile!

Dăm cu toţii şi într-una vina pe dl. Prezident al Naţiunii (care, în ceea ce mă priveşte, acest Caţavencu modern este, probabil, cel mai făţiş şantajist şi manipulator politic de la Nero încoace). Daaar… viu şi vă întreb, carevasăzică… ca să nu spui vorba aia… pe musiu Président al Consiliului de Miniştri, acest Gudurău Venturian socialist, nu mi ţi-l urechiază niminea?! Că zău, coane, dacă n-ajunserăm ca-n „Telegramele” lu’ nenea Iancu: păi al cui este, dom’le, mă-nţelegi, Ministeriu’ Justiţiei?! Şi dacă acest pristanda ministru al Justiţiei este un „papă lapte” (cum îl alintă camaradul său de partid, „măscăriciul naţional de la malul mării”), oare nu ar trebui ca „cher Président” (recte al Consiliului de Miniştri) să îi dea vreo „doo pirechi di palme” şi să îl destituie?! Dar fără interimat!!! Nu de alta, dar a mai fost Musiul interimar odată, şi l-a râs o-ntreagă Europă…
Şi viu iară şi vă-ntreb, oarecum retoric: cetăţeni, cum dracu să stai cu frâiele puterii în mâini, dar să laşi pe alţii să ţi(-o) le tragă?! Eu, unu, asta nu pot pentru ca s-o pricep, şi pace!

Cât despre reacţiunea respectabililor televizionişti, carevasăzică, cum mă vezi şi cum te văd, o aplaud… dar nu o agreez.

Şi… să nu spui vorba aia (din „Căldură mare”)… dar tare mă tem, nene Iancule, că, orbiţi de setea de răzbunare împotriva „bampirilor” poporului, iar au greşit… adrisantu’.

10.08.2014

WordPress for Android

ROMANŢĂ DE VARĂ (Păşeşte azi, iubita mea)

Păşeşte azi, iubita mea, prin mine,
Să vezi şi tu ce-alei uscate ai lăsat,
Cum roze mor pe-acorduri pianine,
Până şi păsările trilul şi-au uitat.

În tâmple vântu-mi suflă cu putere…
Prin vene-mi curg imagini stacojii…
Priveşte-n urma ta cum totul piere…
Cândva – uscat de tine – voi pieri.

Şi-n goana ta nebună prin destine,
Castele-ntregi de vise-ai dărâmat,
Nici gândul, astăzi, nu îmi aparţine,
Cu vulturii-ţi hulpavi l-ai sfârtecat.

Dar în periplul tău pe-aleile mizere,
Te-ai întrebat vreodată cum ar fii
Să nu îţi mai găseşti altarul de-nviere
Când eu – uscat de tine – voi pieri?!

Păşeşte azi, iubita mea, printre suspine,
Şi cântă-mi, iară, valsul nostru de al’dat’,
Sădeşte-mi maci în suflet, să-mi aline,
Dorul ce ţi-l port, de veacuri, ne-ncetat.

09.08.2014
foto by Andreea Petrea®

WordPress for Android

FERPAR

– caragialism de buzunar –

Astăzi am scris la Gazetă,
Pe un colţ mai şifonat –
Într-o lucrare desuetă –
Despre-o Damă şi-un Bărbat.

Se făcea că Dama noastră,
Făr’ un pic de caracter,
Cu o tehnică măiastră,
Amăgi un Domn belfér.

Şi n-avea alte interese,
Mai mult nici că îşi dorea,
Decât drumuri lungi şi dese
La banca lu’ Dom’ Beizadea.

Şi-o ţinu aşa, o vreme,
Fără, însă,-a-i mai păsa
Că aste „pártiuri” boeme
Contul repede-i golea.

Şi, rămasă fără ponturi,
Se decise ca-ntr-o zi
Alte biete… orizonturi
Să încerce-a le-amăgi.

Dar aflând despre Infamă,
„Răzbunare!”, Domnu’-a zis;
Însă,-atunci, coţcara Damă
C-un sărut l-a… sinucis!

Ce am scris eu la Gazetă –
Constat acum, în epilog –
Că lucrarea-mi desuetă
E de fapt un… necrolog!

08.08.2014

foto by Lali Lala®

WordPress for Android

ROMANŢĂ DE VARĂ (Dor de tine)

Mi-e dor de tine,-azi, ca şi când
Nimic pe lume ar mai fii…
Să te privesc, copilă, aşteptând,
Pe malul mării străvezii…

Mi-e dor de-acele lungi finaluri
Scăldate-n ochii tăi adânci…
Mi-e dor să văd, iară, cum valuri
Chipul ţi-l sculptează-n stânci.

Mi-e dor de Toamnă… dor de noi…
Mi-e dor de nopţile târzii…
Mi-e dor ca-n părul tău vâlvoi
Să-ţi împletesc, iar, poezii.

Mi-e dor de frunze… dor de vânt…
Mi-e dor de ploi ce cad mereu…
Şi se plecau Arhangheli la pământ
Când tu mergeai la braţul meu.

Azi te privesc topindu-te în zare…
În urmă-ţi roze cad pe brânci…
Nici valuri nu mai sunt pe mare…
Nici chipul nu ţi-l văd pe stânci.

Şi dac-ar fi să vreau ceva, anume,
La pieptu-ţi îmi doresc să mor…
De tine, doară, între toate-n lume,
Mi-e dor să-mi fie, iarăşi… dor!

07.08.2014
photo by Andreea Petrea®

WordPress for Android

ROMANŢĂ DE VARĂ (Mă ia iubito,-n noaptea asta)

Mă ia iubito,-n noaptea asta, şi mă pune
Într-un colţ de Rai, la pieptul tău culcat,
Şi-n simfonia-albastră a zilei ce apune,
Să dănţuim, iar, valsul nostru, de al’dat’!

Să îţi pictez privirea pe-o stea care răsare,
Să-mi încrustezi în suflet dulcele-ţi sărut,
Să transformăm această crudă depărtare
Într-un atât de nou şi magic început!

Grea e depărtarea, şi lungă, şi nedreaptă,
Dar n-ascultăm de sfatul celor înţelepţi…
Şi nu ne pasă-n zori ce drumuri ne aşteaptă,
Căci azi, în faţa lumii, noi suntem deştepţi!

Noi suntem artizanii a tot ce ne-nconjoară:
În mâna dreaptă ţinem globul pământesc,
Cu stânga desenăm un vis în miez de vară,
Şi conjugăm, sub salcii, eternul „Te Iubesc”.

Cândva, nu era nimeni boala să mi-o ştie,
Doar tu ai reuşit cu-un zâmbet mă supui,
Şi să mă scald aş vrea, măcar o veşnicie,
Iubita mea, în ochii tăi, cei mari, căprui!

05.08.2014

WordPress for Android