ROMANŢĂ DE VARĂ (Mă ia iubito,-n noaptea asta)

Mă ia iubito,-n noaptea asta, şi mă pune
Într-un colţ de Rai, la pieptul tău culcat,
Şi-n simfonia-albastră a zilei ce apune,
Să dănţuim, iar, valsul nostru, de al’dat’!

Să îţi pictez privirea pe-o stea care răsare,
Să-mi încrustezi în suflet dulcele-ţi sărut,
Să transformăm această crudă depărtare
Într-un atât de nou şi magic început!

Grea e depărtarea, şi lungă, şi nedreaptă,
Dar n-ascultăm de sfatul celor înţelepţi…
Şi nu ne pasă-n zori ce drumuri ne aşteaptă,
Căci azi, în faţa lumii, noi suntem deştepţi!

Noi suntem artizanii a tot ce ne-nconjoară:
În mâna dreaptă ţinem globul pământesc,
Cu stânga desenăm un vis în miez de vară,
Şi conjugăm, sub salcii, eternul „Te Iubesc”.

Cândva, nu era nimeni boala să mi-o ştie,
Doar tu ai reuşit cu-un zâmbet mă supui,
Şi să mă scald aş vrea, măcar o veşnicie,
Iubita mea, în ochii tăi, cei mari, căprui!

05.08.2014

WordPress for Android