Ninge, iar, peste păduri,
Ninge la câmpie,
Ninge peste munţii suri,
E tot o feerie.
Ninge calm, ca în poveşti,
Natura se răsfaţă
Cu dalbe lacrime cereşti,
Dis-de-dimineaţă.
Pământul iar a îmbrăcat
O mantie pufoasă,
Parcă şi Timpul a-ngheţat –
Atât eşti de frumoasă.
Ninge grav din ochii-ti mari
Dulcea mea Naiada,
Privindu-te, uimit, îmi pari
O Albă ca Zăpada.
Jos, în vale, sub salcâmul
Unde tu m-ai fermecat,
Te aştept pe caldarâmul
Verilor de altădat’.
Vino, şi dă-ţi jos broboada,
Vreau o viaţă să îţi fiu,
Să ne iubim pe esplanada
Iernilor de mai târziu.
12.01.2015
WordPress for Android