ROMANŢĂ DE TOAMNĂ (Cad frunze, iar)

Cad frunze, iar, iubito, şi mă doare
Să te privesc, idilic, printre rădăcini,
Ne plâng salcâmii, văduviţi de floare,
Se-nclină amorţite roze prin grădini.

Cad picuri reci de rouă printre stele,
Încet, sub tălpi pământul ne îngheaţă,
Din vise nu se mai clădesc castele…
Cu lacrimi de nisip o plajă se răsfaţă…

Cad frunze, iar, iubito, şi mi-e teamă
Să mai sădesc speranţe pe alei pustii,
M-aşteaptă vulturi, însetaţi de dramă,
Să-mi las, de-a-ntregul, stârvul a pieri.

Prăbuşite-n mine, impériile de-o vară
Zac mute în decorul pictat de un penel,
Dar se destramă-ncet, fără ca să doară,
Şi între noi se-aşterne un întreg pastel.

Cad frunze, iar, iubito… Prin grădini
uitarea-i cea care condamnă…
Nici ploile, nici vântul, nu au vini…
E pur şi simplu… Toamnă!

08.09.2014

WordPress for Android