CRÂMPEIE DE REGRET


Că mă adori, să știi, nu e de-ajuns
Cât timp în mare te-ai ascuns,
Și te-nvelești, val după val,
Iar eu îngheț, tăcut, la mal,
Și îți pictez, pe jos, nisipul fin,
Zefiru-n plete-ți – un suspin,
Și-azurul zării – în priviri…
De t-‘ei privi, să nu te miri,
Ce țărm superb ți-am încrustat,
Ce albatroși mirifici ți-am brodat…
Dar eu știu MIE ce greu mi-ar fi
Dacă m-ai pierde într-o zi…

06.03.2012

Lasă un comentariu