GAȘCA LUI MOROMETE

Gașca lu’ nea Moromete
Face valuri printre fete,
Ce-altceva ar putea face
La-așa ropote de toace?!…

Trece una mai zglobie –
Moromete par’ s-o știe –
Și-o salută-n stil manierat
Ca gentilomii de-altădat’.

Alta oacheș îi zâmbește
Și Moromete se-nroșește
Și-i răspunde într-o doară:
”Săru’ mâna, domnișoară!”

Fata-ncet se-ndepărtează…
Moromete – protestează,
Și încearc’-o eschivare:
E nepoata lu’… cutare.

”Las’ că știu io, Moromete,
Că-ți fug ochii după fete,
Că frumosul, știu și eu,
Place și lui dumnezeu.”

”Păi vine-o vreme, măi copii,
Când zici mersi că poți privi,
Dar ia te uită, dumneata, la ele,
Cum ne-aruncă,-n zbor, bezele,

Și zi-mi, cum să nu îți placă,
Șezând așa, ca noi, la clacă,
S-arunci, dar, câte-o iscoadă
Prin câte-o mândră cireadă?!…”

Vremea trece, dar și vine…
Iar Moromete-și întreține
Gașca, cu povești de viață
Cumpărate de la… piață.

Una, între două vârste
De mână cu un zăpârste
Se oprește-n fața lor:
”Bună ziua, domnilor!

Vrem și noi, de-i cu putință,
Un portret cu-ăst Neghiniță,
Că prin urbe umblă-o veste
De-spre-o gașcă de poveste.”

Și-uite-așa-s toți fericiți
De-acest uncheaș înveseliți.

–––––––––––––

Trage unul dintr-o pipă,
Altul, tacticos, explică,
Colo altul desenează…
Și-uite-așa se înserează!

–––––––––––––

Cam asta e povestea lor
Cunoscută-n urbe tuturor;
Iar pentru-acel ce nu o știe
O-aștern de-ndată pe hârtie.

Ca peste ani să ne-amintim
De gașca cu un iz nostim
Cu lipici, încă, la fete:
Gașca lu’ nea Moromete!

15.08.2012