ROMANŢA PLOII (minulesciană)

Afară plouă iar, cu stropi mărunți –
E suferința cerului, ce o deplânge –
Iar tu mă ții în brațe și m-alinți
Încrustându-mi chipul tău în sânge.

Șoptește-mi noaptea asta, până-n zori,
Cântecu-nmiresmat al plopilor cei goi,
Fă-mă să-mi fie dor de-aleile ce, uneori,
Le îmbrăcam, pe-ascuns, cu florile din noi.

Şi-ţi jur, în faţa cerului, de-a pururea,
Icoana ta să-mi fie veşnică-ncântare;
Iar tu să-mi dai, la schimb, iubita mea,
Din petale de absint, o dulce sărutare.

Şi ploi de stele, tandru, să-mi presari
În așternuturi moi, de frunze arămii,
Mi-e dor din nou să vii şi să-mi răsari
Ca alte dăţi, în suflet, ape, şi câmpii!

Am să te strâng la pieptu-mi, draga mea,
Şi-ntreaga noapte-am să te ţin de-ai vrea,
Cu sufletu-mi flămând te-aș camufla
Aşa încât nici nori, și nici ploaie, mi te ia.

18.02.2013