ROMANȚA DEPĂRTĂRII

La țărmul Mării Negre un’ te-aștept
Crivățul se cuibărește-adânc în piept,
Și ciudă-mi este că nu-i niciun val
Să ne aducă mai aproape mal de mal.

Și-am așteptat, așa, un veac și jumătate,
Crezând că ăsta-i cursul timpului, firesc…
Dar astăzi nu mai vreau să fiu doar Parte,
Ci Partea-aceea din Întregul ce-mi doresc!

Iar Țărmul meu, cândva fără culoare…
Acum vreau Tu culoarea să-i imprimi,
Să strălucim, în doi, iară, sub Soare,
Și-o viață-ntreagă să ne fim sublimi!

Iubirii tale,-o viață, să mă osândești,
Și să mă cerți, ades, c-o mângâiere,
Să scriem iar, cu sărutări, povești,
Cât Timpului îi oferim… o grațiere.

Și-n toată vremea asta, cât o veșnicie,
Să ne iubim, minune, ca la început,
Și-asemeni trubadurilor, prin poezie,
În fața stelelor să îți plătesc tribut!

Iar de vreodată-n viață te-oi aduce
În așa hal încât să nu mă poți ierta
Să-mi scrii atât, pe-un colț de cruce:
Sărmanu’-a fost și el bun… la ceva!

08.12.2013