IARNA PROLETARĂ

În zori, când am ieșit din casă,
Sub tălpi, omătu-mi scârțâia,
Și-am chicotit ușor, a nostalgie:
”Frumos! E ca-n copilăria mea!”

Copacii-și pleacă ninsa creangă,
Împodobiți de-un dalb imaculat,
Părând – în nebunia vremii,
Giganți, din basmul de-altădat’.

Dar mai coléa o Albă ca Zăpada,
E-acum maro ca… nu spui ce…
Și-așa de roșie-i, precum e focul,
De parcă-i un carnet de… U.T.C.!

Însă din groapa de la colțul străzii
Proletarist, Dorelul îmi zâmbea…
Mi-am amintit ce dulce-i socialismul
Din comunistă, Țărișoara mea!

12.12.2013

SCRISOARE CĂTRE NESFÂRȘIT (facsimil)

În clipa în care citești aceste rânduri poate răsare sau apune Soarele, poate înflorește sau se ofilește o Floare, poate se înfiripă sau se destramă o Iubire. Dar nu ”Poate”, ci ”Sigur”, se nasc și se spulberă Speranțe. […]

Căci, de va trebui să ajung singur la inima ta, Napoleon de mi-ar sta în cale, aș cuceri Waterloo-ul pentru tine. Nisipul fierbinte al Saharei l-aș transforma într-o Clepsidră, ca Timpul să nu mai conteze pentru noi. Apoi aș opri Pământul în loc, și i-aș cere lui Shakespeare să-ți compună un Sonet. […]

[…] …aș fi vrut ca aceste rânduri să le fi copiat din vreun filosof antic. Însă, la ora asta, singura care îmi dictează este inima, pe când pixul, rebel de-acum, mâzgălește o strofă din Eminescu:

”Și de-asupra mea rămâi
Durerile de-mi curmă,
Să fii iubirea mea dintâi
Și visul meu din urmă.”

Iar în calmul nopții, Luna îmi fredonează, în surdină, romanticul Elvis:

L	uminile	T	u
O	rașului	E	ști
V	eghează	N	irvana
E	tern	D	easupra
M	iracolul	E	ului
E	femer	R	ănit

La ora când Cortina rece a Nopții s-a lăsat, demult, peste oraș, câțiva fulgi de nea, rătăcind rebeli, ”se rotesc nebuni în aer/ ca un roi de fluturi albi”, și se aștern pe pământul înghețat, încercând, parcă, să acopere noroiul ce se află atât pe străzi, cât și în sufletele oamenilor…

PS: Ora 01:30 … În casă cald – atmosferă propice hibernării… Afară frig – ninsoare feerică!

12.12.2013