NE–ORTO–DOX

Cre(ş)tini au fost, cre(ş)tini sunt încă,
Și-or fi în neamul românesc,
Aceia mulţi, ce-orbiti se-nchină
La demonul bisericesc.

Căci azi şi-aruncă-n derizoriu
Credinţă, taină, legământ,
Și de dragul adulării
Uită tot ce era sfânt…

Iar pentr-o gură de aghiazmă
Sar ca lupii, din pustie…
Și, de-i bagi puţin în seamă
Pe la moaşte, se sfâşíe…

Pentru pască – trupul tău,
Ca şacalii-s – nemâncaţi,
Varsând sângele ca-n vremea
Cavalerilor cei cruciaţi.

Unde ţi-e, porunca, doamne?
Și care-i, azi, cuvântul tău?
Chiar nici tu mai ai credinţă
În ce-i bine şi ce-i rău?!…

Nu-ţi vezi fiii cum se-omoară
Pentru sfinţi, de-un parastas?
Căci, sărmanilor, atâta minte
Întru credinţă, le-a rămas.

Și nici acum nu îţi ştiu rostul,
Sau de ce ţi-am închinat…
Cum de-am renegat noi, dacii,
Pe Zamolxe – dintr-odat’?!…

Fă un semn, sau du-te dracu!
Nu suntem fii de Israel…
Tracii-au fost, prin excelenţă,
Mult ‘nainte de-a fi el!

Mută-ţi, dar, biserica infamă
În lumea asta unde-oi vrea,
Căci asta-i glia strămoşească
În care sfânt, Burebi-stá!

06.01.2014