ROMANȚĂ DE TOAMNĂ (A plâns azi ceru’-ntâia oară)

A plâns azi ceru’-ntâia oară,
Şi-o zi întreagă-a lăcrimat
Cu picuri reci, ce te-nfioară,
În Toamna-n care ai plecat.

E-un plâns amar şi-nveninat,
Tunând a gemete de fiară,
Pe-un deal natura a-ngheţat,
Şi iarba a-nceput să doară.

Castanii-au început să moară,
Sub streşini via s-a uscat,
Din zorii zilei până-n seară
Un cer tot plânge ne-ncetat…

Din Toamna-n care ai plecat
Un dor cumplit mă împresoară,
Şi-n sufletu-mi, îndurerat,
S-au cuibărit ciulinii, iară.

Văd trandafiri lăsaţi să piară
La umbra teilor ce şi-au plecat
Coroana-n vântul care zbiară
În toate patru zări, de-odat’.

Un cocostârc abia s-a ancorat
De-un stol de berze care zboară;
În calea vântului turbat
Sunt doar o frunză solitară…

Cu lacrimi reci, ce te-nfioară,
Ploaia-n geamuri mi-a pictat
Povestea-n care,-odinioară,
Noi doi destinul ne-am legat.

Şi-n Toamna-n care m-ai uitat,
Amintirile-au început să doară;
Iar azi, de dorul ce l-a măcinat,
Ceru’-a plâns întâiaşi oară…

28.10.2014

WordPress for Android