ROMANŢĂ DE TOAMNĂ (Azi a căzut întâia brumă)

Azi a căzut, iubita mea, întâia brumă,
Şi-a-mpodobit, atemporal, copacii goi,
Cu-aceeaşi aroganţă Timpul îşi asumă
Toamna ce se-aşterne, astăzi, între noi.

Şi-ţi caut printre zumzete – cuvântul,
Şi-mi pare irealul palpabil de adevărat,
Şi-a îngheţat, de-atâta alb, pământul,
Până şi lacrimile-n iarbă-au îngheţat.

O floare-şi etalează, dintr-o glastră,
Tronând imperial, un iz multicolor,
Însă priveşte-n agonie, pe fereastră,
La suratele-i de-afară – care mor.

Dintr-o casă veche, gătită-n promoroacă,
Din recele decor – de-un gri bacovian,
Pe-aleea-n care azi castanii se dezbracă,
Răsună, doar, acorduri triste, de pian.

Dar oare ţie îţi mai pasă, azi, pe brumă,
Că eu am îngheţat de dor să ne vorbim?!
Sau te bucuri, doar, că Timpul îşi asumă
O Toamnă-n care-ar trebui să ne iubim?!

04.11.2014

WordPress for Android