FLOARE DE MAI

Îți amintești, copilă, când spuneai
Că dintre toate-ți plac doar Florile de Mai?

Când adormeai, și-ți presăram prin vise
Nemărginite lanuri de iriși și narcise,
Iar pe bolta-ntunecată, în loc de mii de stele,
Eu îți pictam, copilă, în rogvaiv, lalele,
Și gerbere-nroșite, duioase gladiole,
Sau stânjenei sălbatici, din țărmuri spaniole?

Apoi, pe noptieră – știindu-te că-ți plac –
Zambile, crizanteme, și flori de liliac,
Se completau în vaza plină cu bujori,
Așteptând să vină, iar, zorii următori,
Când te-mbia, în dulce’-a greierilor simfonie,
Sentimentala mea Cafea, cu iz de iasomie…

Îți amintești, iubito, când stăteai
Până târziu, în nopțile de Mai,
La pieptul meu, și îmi cereai
Să nu ne-alung, nicicând, din rai?
Iar viața noastră – o-ntreagă odisee –
S-o-mpodobim, regal, cu azalee,
Și-n așternutul alb de orhidee
Să ne iubim ca zeii-n Elizee?

Dar, azi, îmi este cerul îmbrăcat în nori
Ce-și scutură-n adins, reci, nepăsători,
Picurii de lacrimi, grei, sfâșietori,
Peste-o vară tristă, lipsită de culori…
Deși-n fereastra mea răsar aceiași zori,
Ceva,-n tabloul ăsta, lipsește dintre flori…

Îți amintești, iubito?! Tu erai
Mândra mea Floare de Mai…

01.06.2015

photo by Andreea Serpegean™