BANALUL TIMID

Printre litere de-o șchioapă,
Printre buchii și scaieți,
Vină tu, ca altă dată,
Dragostea să mă înveți.

Că era cândva o vreme
Când, pioasă, îmi zâmbeai
Și, oricât de-ntunecată,
Ziua tu mi-o-nseninai.

Când plâgeai, vedeam cum moare
O-ntreagă lume-n jurul meu,
Dar, când îți alinam durerea,
Mă simțeam eu însumi zeu.

Astăzi nici că îmi mai pasă
De lumea care se sfârșește…
E zâmbetu-ți suav, copilă,
Singurul ce îmi lipsește…

Și-mi lipsesc și Lună, stele…
Chiar de pe cer ele sclipesc…
Mi-e dor, când îmi clipeai pe fugă,
Banalul – timid – ”te iubesc”…

Și azi, la rându-mi, plâng și eu
Și-aceeași lume moare-ncet…
Dar nu e nimeni să-mi aline
Durerea ce o port în piept.

Și dacă zeii vor să-ndur
Acest supliciu viager
Nu voi uita că, în trecut,
Diavolul a fost un înger…

Și încă mai caut, printre-amintiri,
Un motiv să mai pot să zâmbesc…
Mi-apar într-un ungher crâmpeie de dor…
Și lacrimi șiroaie atunci mi-amintesc
Când, pe fugă, copilă, tu îmi clipeai
Banalul – timid – ”te iubesc”…

31.07.2012