IUBIRE, TEATRU IEFTIN

Nu ţi-am dorit dulceaţa, nici roua dintre sâni,
Chiar de-am părut, iubito, de chipul tău robit,
Nici calmul din priviri, nici tremurul de mâini,
Vreodat’-au fost în gându-mi ceva deosebit.

Că mi-a plăcut să joc un rol în tragedia-ţi pură,
Neghiobia aceasta zeii n-o pot, încă, pricepe…
Căci m-ai tentat să-ncerc gestul de bravură,
Să simt sărutul rece din buzele-unei otrepe…

Cu cărţi ascunse-n mâneci, şi mâinile curate,
Crezut-ai mă poţi rupe din mrejele iubirii…
Şi-atunci, în van, cerşit-ai o noapte de păcate,
Dacă pe-aleea-ţi şerpii culcau toţi trandafirii.

Din putred sânul tău, când va-ntr-o zi să iasă
Iubirea-ţi hâdă ce te ţine ca într-un dor nestins,
În hohote atunci voi râde, ca de-o chiparoasă
Pe care-n visul meu strivit-am, parcă, în adins.

Dar jucat-am împreună în dansul crud al fricii…
Şi fiindcă m-ai crezut, cândva, un fraier în amor,
Nu-ţi pot dori, nebune, decât să ai soarta urzicii
Şi-ţi las drept zestre-n lume doar coada de topor.

Stinghera-ngemănare, din zorii blândei dimineţi,
N-o pricepeai în ochii-mi nici ca pe-o scânteie,
Şi riduri ţi-am săpat în largul prefăcutei tale feţi
La ţărmul unde-am stat, şi te-am numit Femeie!

Dar piesa mă-nfioară, şi-aş vrea acum să o termín,
Oricum, nebuno, rolul mi l-am jucat în zeflemea…
Deci trage repede cortina, închină-te, şi zi: Amin!,
Icoanele încep să piară! Se sting şi stele-n duşumea.

Obloanele se-nchid! Pianu-şi soarbe ultima octavă…
Câinii latră-n stradă… La Lună râd doar nişte sfinţi,
Din gura ta doar viermii mai sorb, molcom, otravă…
Adio,-artista mea! Și, poate, de mâine-om fi cuminţi!

21.05.2013

photo by Andreea.Petrea™