SULEIMANUL CEL … ROMÂN


De câteva zile, peste tot pe unde merg aud numai ”Suleiman în sus, Suleiman în jos, Suleiman la stânga, Suleiman la dreapta”. De la copilul de țâță, până la auto-intitulații oameni de cultură, toată lumea croncăne, guiță sau cotcodăcește câte ceva despre împăratul ajuns peste noapte (și veac) eroul întregii românități. Și, pe lângă faptul că nici acum nu s-a demonstrat, științific sau practic, utilitatea acestui personaj în istoria poporului român, conform standardelor culturale la care m-au aliniat, în antichitatea existenței mele, părinții, mă întreb (retoric, monșer) dacă toți marii regizori români s-ar fi unit pentru a realiza o telenovelă despre Mihai Viteazul, sau Ștefan cel Mare, sau chiar Vlad Țepeș, cel mai adulat și idolatrizat ghiaur la ‘Nalta Poartă, oare s-ar mai fi uitat cineva la teveu’, așteptând, cu sufletu’ la gură, ”episodu’ următor”?!… Ca să nu mai dau exemplul uichendului trecut, când un post filmografic afișa, la ceasuri de o oareșce audiență, pelicule ca ”Baltagul”, ”O noapte furtunoasă” sau ”Răpirea fecioarelor”. Și, când colo, ce să vezi, onorabile și stimabile, era mai magnific Suleimanonimul DĂCÂT Venturianul Ziței! Cum ”care Zița”? Sora Vetei, a jupân’lui Dumitrache!

Daaaar… pe mult-prea-cunoscutul și prea-adânc-împământenitul prințip fanariot ”capul ce se pleacă, te face să pari capră”, ne aruncăm valorile intelectuale la gunoi, și acceptăm, bucuroși, că turcismele sunt, totuși, niște bazar-lâcuri autentice.

Și am mai coborât o treaptă pe scara evoluției…

12.11.2013

222832_185109624872270_100001197025286_482582_1425039_a