ROMANȚĂ DE TOAMNĂ (Dă-mi tot ce ai)

Dă-mi tot ce ai mai scump pe lume,
Dă-mi ochii-ți dulci, făr’ de cusur,
Vreodat’ să nu fiu nevoit, anume,
Sărutu-n noapte să ți-l fur.

Dă-mi visul alb, de-o vară, trecător,
Și iarna-ți viscolindă,-n drumul său,
Dă-mi târgurile-n care și-astăzi mor
Cavalerii, după chipul tău.

Dă-mi valsul vântului de primăvară,
Ce unduia, suav, cărări spre asfințit,
Și chiar și lacul de unde,-ntâia oară,
O Lună, pentru noi, a răsărit.

Dă-mi Toamna grea-nvelită în pastel
Sau parcul îmbrăcat în frunze arămii,
Și dă-mi iar cheia învechitului castel
Să mă întorc în nopțile târzii.

Și din tot ce-ai tu mai scump pe lume
Nimic nu am să-ți cer, într-un final…
Iar dacă marea va dori să te îndrume,
Am să te-aștept pe-același mal.

02.11.2013