Și dacă azi ți-aș cere ca să-mi dai
Un strop de întuneric într-un colț de Rai
Ai renunța, Arhanghele, la tot ce ai?!
M-ai învăța formula zborului în doi
Când Toamna s’a întoarce, iarăși, înapoi
În parcul desfrunzit de-atâtea ploi?!
Și dacă mâine tu mi-ai cere să îți fiu
Acel atom al nemuririi dintr-un Iad pustiu,
M-aș ridica din parcul nostru cenușiu
Răscolind adânc prin vechile-amintiri,
Să-ți creionez, din nou, în dulcile-ți priviri,
Marea noastră, roșie, de trandafiri…
Nu voi nici Iadul și nici Raiul fără tine,
Părea-mi-se-vor toate încă prea puține,
Dar știu că nemurirea ce astăzi îmi doresc
Doar la pieptul tău, iubito, pot să o găsesc!
Superba…
ApreciazăApreciază
Muțumesc pentru aprecieri, Dorule-de-Femeie! 🙂
ApreciazăApreciază
Clar,sunt fan al versurilor tale…imi plac foarte mult.:)
ApreciazăApreciază
Mă bucur sa aflu că nu sunt singurul meu fan! 😀 Glumeam :* Mulțumesc încă o dată! 🙂
ApreciazăApreciază