ROMANȚĂ DE TOAMNĂ (Cândva au fost niște vise)

Cândva au fost niște vise
născute din Pasiunea cu care noi,
în locul neumblat de nimeni,
ne-am cântat Iubirea,
și-am dansat, desculți, în ploi.

Și-apoi, au fost cuvintele –
așteptări timide ale unei povești de-amor –
ce se împreunau armonios în fraze interminabile,
articulând melodia, și purtându-ne-n zbor.

Căci dincolo de imaginația
și gândurile mele
e o lume îndeajuns de mare pentru amândoi,
dar vremea-n care ne iubeam printre stele
va mai putea sădi iluzii printre frunzele moi?!…

Cândva, am scris chiar și o carte,
orbit de strălucirea iubirii tale,
cu litere stacojii, adesea iscate
din iluzii deșarte
și clipe-n avans, câteodată furate
din dulceața dorințelor noastre carnale.

Am scris-o, apoi, cu lacrimi de sânge,
pentru Toamna în care tu vei ședea
la umbra teiului ce își deplânge
soarta nătângă – prin slova mea…

Te rog, dară, iubito, ia cartea și citește
printre rânduri, și spune-mi: oare ce lispsește?!…

Chiar nu ai înțeles că-n acest decor feeric
m-ai dezbrăcat de tine, lăsându-mă postum
să zac printre romanțe – în visul meu homeric,
de dorul tău, ca Phoenix, să mă prefac în scrum?!…

Și-acum, în epilog, cugetă doar o clipă:
în jurul tău chiar plânge Toamna,
sau eu ți-am așternut Iubirea-n drum?!…

10.11.2013