ROMANȚĂ DE PRIMĂVARĂ (Ce-ai face azi cu viața mea)


Ce-ai face azi cu viața mea
Dacă ți-aș da-o ție?
Și-n timpul ăsta eu să dorm
Din anii mei – o mie…

Ai știi tu ce să faci cu ea?
Cu-atâta suferință?!
Sau zeilor ai da-o, ca ofrandă,
Căutând căință?

Ce-ai face mâine de-aș pleca
Din viața ta – o viață?
Te-ai mai trezi cu mine-n gând
În fiecare dimineață?

Ai mai vărsa o lacrimă de dor
Când inima te-mbie?
Sau citindu-mă, poate chiar tu
Mi-ai scrie-o poezie!

Și de-ai vrea să-mi scrii tu viața,
Fie-n versuri, fie-n proză,
Să o așezi cu grijă-ntr-un sipet
Și-apoi s-o-ncui c-o roză!

19.03.2014
ROMANTA DE PRIMAVARA (Ce-ai face azi cu viata mea)