BLESTEMUL ZEILOR

Cândva, chiar zeii m-au vrut mort…
Dar, pesemne, Moartea mă adoră,
Căci m-a trimis ‘napoi, să-mi port
Blestemul moștenit de la pandoră!

Cândva la trântă chiar cu dumnezeu
M-am luat, în luptă-atât de dreaptă,
Încât am strâns demónii-n jurul meu
Corupând Arhanghelii c-o treaptă.

Nu am pretins eu însumi dezlegarea,
Nici să mă nasc, măcar, nu am cerut,
Dar îmi asum, fățarnic, îngâmfarea,
De-a fi ‘naintea zeilor… un Decăzut!

Și îmi arog dreptul vremilor antume
De a ieși pe ușa vieții când vreau eu!
Căci n-am un pact făcut cu astă lume,
Și nici contract semnat cu vré ún zeu.

Și ca-n trecut încearcă, tot aceiași zei,
Să îmi prăvale, iară, ortul pe pleoape,
Uită, dar, mișeii, că Muzele-s femei
Și ele-i stau mereu Poetului aproape!

09.03.2014