CRÂMPEIE DE LAȘITATE

Mă-mbrățișezi, suav, cu dorul tău de ducă,
Și mai degrabă-mi pleci, decât să-mi vii…
Nu știu nici pasul tău mirean pe unde-apucă,
Învelit în floare dulce de migdal și-n poezii.

Cadoul meu, de pleci – compasul și busola,
Căci eu de-acum de sorți mă voi lăsa ghidat,
Și-n timp ce pașii-ți poartă, în van, aureola,
De tine,-n numele iubirii, azi m-am lepădat.

Și-n jurul meu demónii, uniți, se-mpotrivesc
Să-mi vând chiar zeilor bucata mea de univers,
Mi-e ciudă, doar, că-n loc să lupt să te iubesc,
Ca un laș, în urma ta, eu îți mai scriu un vers!

19.03.2014