CRÂMPEIE MASCULINE

Mai întâi de toate, apare Ea, femeia,
Şi, analizând-o, ne vine-atunci ideea
Că-i mai bine, ca-n basme, dintr-o droaie,
S-alegem o prinţesă, şi nu o… gheonoaie.

Şi, picându-le, tacit, în mreje, ne şi îndrăgostim,
C-aşa facem noi lucrurile-n viaţă, fără să gândim;
Dar concluzionăm cu toţii că dragostea e oarbă
Abia mult mai târziu, după ce am luat-o-n barbă.

01.03.2013

ACTOR PE SCENA VIEȚII (III)

Sunt tot pe scena vieții…
Spectacolul s-a încheiat…
Rememorând în sinea-mi
La tot ce-n urmă am lăsat:

Privind agale,
Scaunele goale,
Și tot acest periplu prin care am trecut,
Concluzionez ad-hoc,
Fără echivoc:
Eu sunt tot în picioare
Deși în urmă-mi, peste lume, cortina a căzut!

13.08.2012

ACTOR PE SCENA VIEȚII (II)

Să-nceapă recitalul
Şi-n ropot de urale
Să cânte menestreii
Pe-acorduri bohemiale.

O sală-ntreagă mă adoră…
Dar eu zâmbesc formal,
Știind că-n viața asta
Sunt doar un rol banal…

Dar duc până la capăt
Spectacolul – martir,
Iar când cortina cade
Văd publicu-n delir…

Deci, cântă, Maestre,
Să sune muzichia…
La așa spectacol,
Monșer, jos pălăria!

13.08.2012

ACTOR PE SCENA VIEŢII (I)

Urcând pe scena sumbră
Mă-ncearcă un fior…
E vodevilul vieţii mele
Şi eu sunt unicul actor.

Privesc, mimând emoţii,
La scaunele goale
Ce îmi transmit ocheade
Reci, impersonale,

Iar eu, falsând răspunsul
Cu un surâs forţat,
Mă mint că-s gata, când cortina
Se va fi ridicat.

Şi-i privesc pe toţi în parte,
Aceşti jalnici pelerini,
Fiéce,-n sine, propria-i vedetă
Într-o lume de-anonimi.

Şi-mi fac intrarea-n scenă,
Ca-n basmele regale,
Pe-acordurile-orchestrei
Şi-n ropot de urale!

01.03.2013