Te-am căutat în lumea mea,
În vise,-n taine, uneori,
Şi lumea toată-mi oferea
În schimbul tău, mii de comori.
Te-am căutat în albul zării,
În orizontul nesfârşit,
Dar toate valurile mării
Spuneau că nu eşti de găsit.
Şi chiar în cer, la dumnezeu,
Umil, am întrebat de tine…
Mi-a spus: ”Nu, dragul meu,
E jos, dar… uită-te mai bine!”
Şi m-am întors iar pe Pământ,
Şi am privit în lung şi-n lat –
Erai acolo… aşteptând…
Şi nu ştiam că te-am aflat.
A fost de-ajuns să mă priveşti –
Căci ce-ar mai fi fost de spus,
Când mândre astrele cereşti
La frumuseţea ta, toate-au apus?!…
Şi-a fost de-ajuns să te privesc
Ca-n ochii tăi să pot citi
Cum două inimi se vorbesc
În taină – pentru-a ne uni.
Şi moară oamenii de ciudă
Că Soarele şi Luna sunt sortiţi,
Chiar dacă-n lumea asta crudă,
Ei doar de zori sunt despărţiţi…
Şi spună lumea ce o vrea –
Că-i rea… ah, bat-o vina –
Ci Soarele tot Lunii îi va da
Din Haosul etern – lumina.
05.01.2003
Cenaclul ROMANTICII (Migdale Marius) 