CĂLĂUL

De-ai fi avut bunăvoinţă
Poate-ar fi fost un basm frumos…
Sau, poate nu…
Un lucru, însă, este cert:
Nu vom ştii niciodată cum ar fi fost,
DACĂ am fi fost…
Dar tu cu siguranţă vei spune:
”Nu-ţi aminteşti?! Am fost!!!”
Oh, nu! NOI nici măcar n-am existat.
Au fost doar nişte umbre…
A fost umbra mea
Căutând, înfrigurată, să găsească umbra ta…
Au fost doar nişte umbre
Rătăcite-n noaptea îngheţată –
Două umbre pătimaşe ce-au vrut să fie una…
Dar tu în zori te-ai răzvrătit…
Le-ai prigonit… alungându-le din Rai…
Şi peste veacuri te întorci?!…
Mă chemi?!… Te-aud strigându-mi numele?!…
În zadar, Femeie… nu mai sunt…
Tu m-ai ucis cu privirea ta de ghiaţă
Şi cu inima-ţi de piatră,
Mi-ai ucis speranţa, şi visul, şi amorul…
Tu, mi-ai ucis… şi umbra.

16.12.2001

ROSTUITATE

Ce rost mai are ziua
Când Soarele s-a stins?
Ce rost mai are Omul
Când deznădejdea l-a cuprins?

Ce rost are Iubirea
Când Eros a murit?
Ce rost are fiinţa
Când dragostea s-a risipit?

Ce rost mai are Omul
Dacă nu iubeşte?
Ce rost mai are floarea
Când Toamna se-ofileşte?

Ce rost au vulturii pleşuvi
Planând, alene, peste creste?
Ce rost mai are marea
Când apa nu mai este?

Ce rost mai are ploaia
Când norii nu mai sunt?
Ce rost mai are viaţa
Pe-acest umil Pământ?

Ce rost are Poetul
Să creadă-n poezii?
Ce rost îşi are hrana
Cu efemerele iluzii?

Ce rost mai are Geniul
Când opera şi-a scris,
Dacă Lui nu-i e sortit
Nici Iad, nici Paradis?

Ce rost mai are zborul
Cu aripe de ceară?
Ce rost mai are clipa
În a Morţii ghiară?

Nu fugi de Viaţă –
Căci ăsta nu-i un sport!
Nu-ncerca să-ntorci Timpul
Când el e deja… mort.

12.09.1998

ATEISTICĂ (I)

– pamflet bisericesc –

Sunt Român… Şi sunt Cre(ș)tin! Și sunt mândru… Nu că sunt român… Și ca orice cre(ş)tin, merg la biserică… Dar nu pentru credință… Și ca orice bisericos, merg la moaște… Dar nu pentru moaște… Ci pentru pomană… O sarma, o mămăligă, un ceai cald… Dar și pentru desăvârșita plăcere de a-mi exprima frustrările și ieșirile animalice față de semeni… Mă simt mândru, călcând în picioare tot ce stă în calea mea… Şi bucuros să văd oameni dârdâind de frig… haine rupte… pumni… picioare… coate… sânge… Dar, deh, credința cere sacrificiu… Dar și martiriu… Au nu-i bătaia ruptă din Rai?!… Domnul a dat, românul a desăvârșit! Ameno! +

P.S.: Fericiți cei săraci cu duhul… Dar voi, sunteți în extaz!

12.10.2012

TABLOU ABSTRACT

Am construit o barcă a viselor
Şi i-am dat drumul pe fluviul vieţii,
Dar ajunsă la cascadă
Barca mea se scufundă…

Am desenat un vas cu nuanţe purpurii
Şi-am pus în el ţelul meu,
Dar dându-i drumul pe mare
S-a scufundat şi el…

Am modelat un avion din plastilină
Şi-am pus în el dragostea şi fericirea,
Dar am uitat să-i fac aripi
Şi avionul meu s-a prăbuşit…

Şi pentru că visele s-au scufundat,
Iar ţelul meu, şi el s-a înecat,
Şi pentru că dragostea şi fericirea
Din înalt s-au prabuşit,
Înseamnă, Suflete,
Că ”eu”-ul tău… a murit.

12.09.1997