DREPTUL LA IUBIRE

Ploua mărunt, prin părul ei
Un magic praf de stele
Purtând, pe aripe de vânt,
Sărmane, visurile mele…

Şi-a prefăcut un vis nătâng
Din lutul ancestral,
Schimbând Nimicul în Destin
Din Haosul lustral…

Însă nimic nu poate rezista
Mai mult de-o veşnicie
Când zeii îşi arogă-un drept
Injust de samavolnicie.

Şi m-au prădat, lăsând în loc,
Pustiu… şi frig… dezastre…
Pe mine-n urma ei iscând
Doar lacrimi reci din astre…

Şi-am obosit să mai implor
Divinităţile păgâne…
În acest Hău nemărginit
Doar eu îmi voi rămâne…

La fel de rece şi mărunt
Şi azi, şi mâine va ploua…
Pe când eu, în urma ei,
În veci prin Haos voi zbura.

Plouă… plâng… nici Lună nu mai e…
Luceferii au renunţat la nemurire…
Şi-n muta simfonie a lacrimilor reci
Pretind divinităţii dreptul la iubire!

05.03.2013