AMORUL

Copil fiind, adesea îi ceream
Bunicului să-mi spună o poveste;
Mă lua în braţe, mă mângâia,
Şi astfel, povestea începea.
Dar, vai! Un lucru e ciudat:
Basmul ce l-am aşteptat
Nu-ncepea cu- ”A fost odat’…”
Ci el îmi vorbea despre-o domniţă
Care, iubind pe X, s-a măritat cu altul.
Copil fiind, nu-nţelegeam,
De ce bătrânul, tot privind pe geam,
Şi răsucindu-şi mustăţile alene,
Îşi mai strivea o lacrimă-ntre gene.
Nu-nţelegeam de ce, de-o veşnicie,
Sufletele sărmanilor îndrăgostiţi,
Încă devreme, sau poate prea târziu sosiţi,
Nu şi-au găsit alt câmp de bătălie
Decât în cadrul sufletului său.
Şi-n seara-aceea-mi povestea bătrânul
De domniţa, ce iubind pe X, s-a măritat
În taină, printre stele, cu alt cruciat…
Şi, deşi nu-i înţelegeam gândul,
Doream nespus să ştiu ce s-a-ntâmplat.
Şi-n neştiinţa mea de copilandru,
Cum povestea bunicul pe-ndelete,
Privind tabloul din perete,
Trăgându-l de mustaţă tandru,
L-am întrebat, indicându-i jupâniţa:
”Bunicule… EA este Domniţa?!…”

M-a mângâiat şi m-a lăsat din braţe jos…
Cu ochii plini de lacrimi, m-a sărutat duios,
Şi, fără să vrea, mi-a arătat c-afară plouă –
Strivindu-şi, pe obraz, încă un bob de rouă.

Şi-n neştiinţa mea de copilandru
Nu-nţelegeam de ce-a tăcut…

21.03.2013